Scrisori de la Teofil Răchițeanu,
Ioan Bunta

Orice volum ce reconstituie, fie și fragmentar, corespondența unui scriitor, e, întâi de toate, un material extrem de util pentru ceea ce presupune critica biografică: identificarea nodurilor existente între viață și literatură, atenta observare a laboratorului nevăzut al creatorului, în vederea conturării unui profil al omului-creator, al creatorului-om și a reverberațiilor acestuia în operă. Atunci când sunt publicate, selectiv, epistole ce stau mărturie unei prietenii ce depășește trei decenii, pot fi întrevăzute (și) alte motivații, majoritatea intrinseci.
Un Cuvânt-înainte generos dezvăluie, în cazul volumului Scrisori de la Teofil Răchițeanu, semnat de Ioan Bunta, apărut la Editura Scriptor, Cluj-Napoca, în 2022, resorturile interioare și circumstanțele care au concurat la publicarea unor fragmente din 70 dintre cele peste 300 de scrisori scrise de poetul clujean prietenului său sălăjean, în perioada 1971-2020. Devine astfel, cu fiecare pagină a volumului, vizibil contextul: autorul e conștient de valoarea documentară a acestor crâmpeie de viață și de posibilitatea ca aceste epistole să fie un punct de pornire pentru un studiu biografic, monografic, căci ele „întregesc profilul literar al poetului”. În plus, acesta e impulsionat de importanța biografică a anului 2023 pentru vechiul său prieten (aniversarea a 80 de ani de existență). Mai importante par însă resorturile interioare, unele mărturisite cu sinceritate („Parcurgându-le, mi-a vibrat sufletul de emoție și nostalgie”), altele vizibile în organizarea volumului, în șapourile care brăzdează des, anticipativ sau explicativ, fragmentele din scrisori. În plus, autorul alege să organizeze tematic fragmentele pe care le consideră relevante pentru conturarea imaginii personalității poetului clujean. Astfel, alături de fragmentele numeroase Despre prietenie, care dezvăluie relația apropiată a celor doi, sunt inserate fragmente ce surprind imaginea anotimpurilor (admirabile pasaje poetice), activitățile din timpul liber și locurile preferate ale poetului (pescuitul, drumețiile în Apuseni), traseul profesional (etapa „Echinox”, cea de „Castelan” la Ciucea, profesor suplinitor în diverse localități), aprecieri privind critica literară sau poezia contemporană, inclusiv asupra poeziei lui Ioan Bunta.
Aș îndrăzni să spun chiar că volumul se dorește a fi, mai degrabă, o formă inedită de celebrare a unei prietenii și de reconstituire epistolară a unor anotimpuri comune, traversate de seva unei prietenii trainice, clădite pe două fundamente: întâlnirea providențială din copilărie, menținută de dragostea pentru spațiul montan feeric și pasiunea pentru cultură, mai cu seamă pentru literatură. Scrisorile și fragmentele epistolare sunt completate cu o secțiune de facsimile și fotografii ce se dovedesc complementare secțiunii anterioare, volumul încheindu-se cu lista bibliografică a volumelor lui Teofil Răchițeanu.
Marele merit al cărții îl constituie pluriperspectivismul, însă nu cu sensul pe care naratologia l-a consacrat, ci mai cu seamă în sens filosofic, de vizualizare și (re)construire a vieții pe mai multe paliere: cel social, cotidian, cel literar, publicistic, cel profesional și cel interior, al afectelor. Fragmentele selectate devoalează unghiuri ascuțite sau obtuze ale unei existențe frământate de inechitate ancestrală sau de o justiție aservită unor regimuri de odinioară. Un destin deloc fericit, secătuit de nenumărate ori de provocările vieții, echilibrat doar de prezența providențială a unor prieteni (autorul, Geo Bogza) și de natura des evocată în scrisori se întrevede în majoritatea epistolelor. O viață sincopată, în care au alternat agonia provocată de situația materială precară, eșecurile proiectelor casnice, sacrificiile impuse de meseria de dascăl și extazul declanșat de frumusețea copleșitoare a naturii, a unui vers/poem reușit, a unei apariții editoriale sau a unei cronici elogioase, singurele experiențe cathartice.
Importante ilustrări ale talentului literar sunt poemele pe care Ioan Bunta alege să le publice în corpul scrisorilor, majoritatea cu referințe apropiate, dragi acestuia. Imaginea tatălui, apropiat al poetului, a spațiilor care le-au marcat copilăria și tinerețea transpar deopotrivă din poeme și nenumărate scrisori. Rolul major pe care l-au avut unul în viața celuilalt, ajutorul necondiționat acordat în momente de cumpănă, umărul pe care poetul l-a simțit mereu aproape sunt câteva dintre locurile comune evidențiate de grupajul de scrisori și fragmente intitulat Despre prietenie. Nevoia de comunicare prin creația sa, dorința de a se face auzit, înțeles, respectat e o dominantă majoră a întregului volum și, probabil, a întregii vieți. De aici, probabil, numeroasele informații privind fiecare apariție editorială, la radio sau televiziune, fiecare poezie sau grupaj poetic, fiecare cronică favorabilă. O imagine a cenzurii comuniste care a îngreunat semnificativ traseul poetului, dar nu i-a doborât intransigența, e vizibilă. Gustul dulce al puținelor victorii în lupta cu cenzura e amplificat de renumele celui care își asumă publicarea și aprecierea poemelor, Geo Bogza. Poate de aici judecățile de valoare subiective, sporadica senzație de supralicitare a calității propriei opere și deprecierea unor critici sau scriitori care și-au confirmat, între timp, valoarea.
Un profil complex al poetului Teofil Răchițeanu se conturează cu acest volum ce se dorește a omagia un prieten și un poet deopotrivă, inclusiv prin coperta ce îi surprinde în spațiile care i-au reunit. Poate o păstrare a cronologiei scrisorilor și o plasare a aspectelor care contextualizau aspectele menționate în scrisori în subsolul paginii ar fi oferit un diferit spațiu de reflecție cititorului. Dincolo de inerente retușuri posibile, volumul rămâne o importantă mărturie a unei prietenii inefabile, de-o viață, sub semnul indisolubil al iubirii pentru frumos.
+ There are no comments
Add yours