Angela Maxim, Pe ulița copilăriei

Aici a fost o casă, cu flori și cu cerdac
în fața ei, fântână… iar lângă ea copac
Aici era livadă, cu pruni aleși, de soi
dincolo-aveau vecinii un grajd cu patru boi

Aici a fost o punte, spre iazul fermecat
ne întâlneam cu toții, copiii la scăldat
Aici era o șură, cu streașina de pai
și zeci de cuiburi vara și-al păsărilor rai

Aici a fost o poartă, cioplită-n lemn de brad
iar lângă ea, pe bancă, femei ieșind la sfat
Aici era coliba lui Nea Ion cel bun
și-n spatele colibei avea un singur prun

Aici a fost grădina, cu staul pentru oi
unde venea tot satul și ne-adunam și noi
Aici erau, sub dealuri, trei pivnițe din lut
săpate-n pragul stâncii de-un meșter priceput

Aici a fost izvorul, curgând pe lângă-un dud
de-aici mergeam acasă, murdari, cu părul ud
Aici cânta un fluier o doină pe-un pridvor
aici trăia o mamă, dincolo un fecior

Aici râdeau copiii, la-ntâiul vieții pas
iar azi… doar vechi ruine și umbre-au mai rămas
și iarba pân-la ceruri și țipătul meu mut
că nu mai pot întoarce cărarea din trecut!

Și nu mai pot cuprinde tot satul lângă piept…
Să-i cer plângând iertare că n-am putut s-aștept!