Andersen dincolo de povești

A fost odată un boboc de lebădă clocit de o rață. Mica lebădă e considerată urâtă de către celelalte rațe. Apare un cârd de lebede. Acolo își găsește locul „rățușca cea urâtă”. Normal că ați citit basmul celebrului Andersen. Care și-a început viața cu umilințe. Ca puiul de lebădă. Diferențe. Discriminare. Însă există speranțe. Umanitate, toleranță. Oare toate geniile încep așa cu aripi de „albatros”, incompatibili cu lumea reală și meschină? Leopardi era fragil, cu oase firave, închis în biblioteca tatălui până la 20 de ani…

Andersen (1805-1875) a scris basme, jurnale de călătorii, romane. Cele 156 de povești sunt traduse în 125 de limbi. Toți ne amintim de „fetița cu chibriturile” în noaptea Anului Nou. Aprinde chibrituri pentru a se încălzi și astfel încep viziunile cu mese îmbelșugate și pomi de Crăciun. Se poate vedea pe Netflix filmul Tânărul Andersen, regizat de Rumle Hammerich în 2005. Tânărul Andersen pare ridicol, timid, afirmând că vrea să fie celebru. Profesorul îl critică: „Iar vii cu mâzgăleli? Privește-ți mâinile… Sunt făcute să lucreze cu furca”. Jones Collin (directorul Teatrului Regal Danez) a fost îngerul păzitor, care l-a trimis la un liceu. Locuiește în casa profesorului sever, unde se împrietenește cu Tuk, un copil descins din Micul Prinț. Ca să uite de umilințele cotidiene, Andersen îi spune povești lui Tuk și astfel se naște o prietenie sacră. Tuk îl duce în natură, îl învață să „zboare” cu aripi rudimentare, confecționate cu meșteșug. Tuk e atât de lovit de duritatea vieții, încât afișează stoicism, vizionarism, cu aer de raisonneur precoce. Andersen aderă la ficțiuni vibrante, iar Tuk abordează registrul științei, atașat de rațiune. Apoi Tuk se va îmbolnăvi și va părăsi pământul, dar Andersen îl va regăsi pe fundul oceanului, lângă același copac… Poate că de dragul lui Tuk renunță Andersen la sinucidere, dar și pentru a continua să scrie, să-și uimească profesorul, mereu nemulțumit de paginile geniului în devenire („să scrii astfel încât să mă faci să plâng”). Și, la un moment dat, a fost invadat de lacrimi.

Filmul trebuie văzut și pentru performanța maximă a trei actori: Mikkel Konyher (Tuk), Dahl Thaulow (Andersen), Henning Jensen (proful). Despre fiecare s-ar putea scrie mult: trei registre total diferite, credibile, impresionante. Cu oricine am discutat, ne-am oprit minute în șir la… Tuk. Nu cred că am mai văzut o asemenea figură. Mă obsedează, mă copleșește. Am aflat că actorul e și compozitor. Nu mă mir. Însă orice ar realiza pe plan artistic, eu voi ști că e… Tuk, așa cum Micul Prinț veghează de acolo de pe înaltele pajiști ale copilăriei.