Ana Ardeleanu, Fragmente împletite de gânduri

Volumul semnat de Adrian George Itoafă, Fragmente împletite de gânduri, este un prilej pentru autor de a se autodefini cu mai multă acurateţe, de a-şi reînnoi legământul faţă de textul poetic. Fragmente de lume, fragmente de viaţă, dorinţa de a aduna esenţă în textele scrise, esenţa omului prins între experienţele vieţii, atât de diferite, cum şi reacţiile, acţionate de acele sensibilităţi ce deschid, cu bucurie şi credinţă în arta scrisului, cupa de crin a simţirii noastre. Fragmentele autorului Adrian George Itoafă sunt texte de inteligenţă, de răsfăţ intelectual, care pot aduce cititorului neaşteptate bucurii lecturale. Titlurile sunt surprinzătoare, ofertante prin misterul lor, prin filozofia conţinută, prin aplecarea autorului asupra cauzelor care mişcă, precum o elice acei curenţi ai celor frumoase şi ai celor care osândesc şi distrug frumuseţea. Menţionez câteva dintre titluri, incitante şi inspirate: „Fragmentul evoluţionist al trufiei”, „Fragment dintr-un câmp cu lavandă”, „Fragment de migrare în absolut”, „Fragment de pe frontul condamnat la treceri”, „Fragment dintr-un câmp de sunete”, „Fragment despre cum trăiesc la întâmplarea timpului”, „Fragmentul desenului alb” etc. „Prinşi de apus pe picior de plecare sunt cei ai lui homo sapiens, cei care populează fiecare orizont, răspândind teamă. Câtă lumină răsare pe paşi şi cât întuneric rămâne! // …Când prindem apusul, înseamnă că am traversat toate etapele…” („Fragmentul evoluţionist al trufiei”). Iată un fragment adaptat unei realităţi, ce corespunde tuturor timpurilor, desigur şi timpului prezent. Poetul, artistul este acel homo sapiens, care, prin arta sa, coboară îngerii pe pământ, încercând alinarea, vindecarea sufletelor hăituite de răul distructiv, oferindu-le, prin frumuseţea cuvântului, şansa vindecării.

Mi se pare de bun augur apropierea cititorului, prin intermediul ideilor şi simbolurilor, de esenţa poeziei, cum şi de acele sublinieri aforistice, care-i pot cuceri atenţia şi-l pot ţine captiv între metafore, pentru a se dedulci, împreună, cu plăcerile meditaţiei şi introspecţiei. Autorului îi vine bine croiala metaforei alerte, a imaginii, ce dă pe dinafară de bogăţia sugestiei. Evidenţiez doar câteva elemente estetice şi de viziune ce compun textele, în generoasa lor diversitate.

Poezia, desăvârşită prin frumosul intangibil, prin proiecția unei realităţi imaginate, se situează deasupra tuturor artelor, în opinia autorului: „Poeţii sunt vizionari, peste puterile de interpretare ale pictorilor, indiferent de stil. Niciun pictor nu a ieşit din sfera realităţii, exprimând căutările unui poet. Poate un pictor să îmbrace în culori imaginaţia unui poet?… Pictorul nu poate percepe ce vede poetul în spațiul metaforelor…” („Fragment dintr-un câmp cu poeţi şi pictori”). Sunetele au o anume vibraţie, sunt în armonie cu universul, într-o înţelegere inteligentă, deşi, uneori, se nasc dezacorduri. Aducerea lor în armonie, cum şi a cuvântului, a omului, regăsirea, atunci când intervine depărtarea de sine, este imperios necesară, o majusculă a existenţei. „Cuvintele ajung sunete în spaţiu, la milioane de ani lumină distanţă, putând influenţa universul. Cât de frumos putem trece prin armonia fiecăruia”. („Fragmente dintr-un câmp cu sunete”).

Bucuria lecturii se află în miezul textului, în cuibul său de înţelepciune, cu un bun efect asupra cititorului. Nu sunt lăsate deoparte întâmplările şi patimile acestui prezent, lucrurile care ne asaltează sufletele, răul premeditat. Aluziile şi nuanţele fine reuşesc să redea unele momente dureroase, pe care le recunoaştem, cu neplăcere, ca parte a existenţei noastre vulnerabile, căreia atât cei iresponsabili, cât şi victimele lor, îi scriu istoria: „Eu am încăput în suflet și voi ați intrat. Un suflet așa mare și primitor a lăsat poarta deschisă. Ce buncăr mare și sigur! Omul roșu, singur, luptă cu sinele, detonează bomba nucleară și dispare. Ne dispare din conștiință. Ieșim din suflet și promitem că vom apăra pacea. De-am fi doar lacrimi de fericire, ți le-aș dărui cu plăcere…” („Fragment al patimilor”).

Putem rămâne ai noștri, nestânjeniţi în cuibul nostru de dragoste sau putem îmbrăţişa sufletul siamez, altul decât cel aflat în dragostea noastră, cel adâncit în durere, rănit, îndoliat, aflat în restrişte şi durerea morţii: „Dintr-un mâine nevenit, cum dintr-un ieri fără sfârșit, între cele două, noi întrupați în unul, până la clipa cerului nedilatat, doar îmbătați cu stropi ce cad pe creștetele sufletului siamez, rămânem cât vrem, și dacă nu ne pasă de împrejur, ci doar de ce avem în jur, jur să te apăr de despărțire, punând pecetea pe suflet… / Se-mbracă moartea în katiușe, și apoi în matrioșka, confiscând iubirea, ciuruind strigătele pruncilor, ale femeilor și-ale taților condamnați la greșelile unor bieți muritori. În războiul ăsta nu am dezertat, am alergat înaintea strigătelor ce te adăposteau, am venit să mă asigur că ți-e bine, și dacă țara mă vrea, am să mă dăruiesc ei” („Fragment. Numai mâine nu-i poimâine”).

Lectura acestui volum oferă bucurie şi plăcere lecturală cititorului, pentru că Adrian George Itoafă practică un exerciţiu de creaţie, cu adevărat folositor, de rafinare a spiritului, de împrospătare a respiraţiei sale poetice, întru frumosul metaforei, a poeziei autentice. Drumul de iniţiere de dobândire a propriei identităţi artistice este unul care presupune cea mai izbăvitoare muncă, a căutătorului de înţelepciune şi cugetare, întru frumos. „Dacă închizi ochii nu înseamnă că visezi. Ce, orbii visează când merg?”

A închide ochii şi a privi înlăuntrul nostru, cu luciditate şi înţelepciune, aceasta poate fi o artă, un câştig. Da, autorul şi-a câştigat dreptul de-a se preţui, de a ne preţui, prin luciditatea gândului scris, elegant şi armonios.

Prefaţă la volumul lui Adrian George Itoafă, „Fragmente împletite de gânduri”, Editura Rafet, 2023.