Incredibil! Dumitru Augustin Doman, prozatorul, eseistul, gazetarul, scrie poezie. Spirit poliedru, trece cu ușurință de la ludic, sarcasm, ironie, la respirație poetică de mare calitate. Imprevizibilul s-a produs. Volumul de versuri Zidul de ceață a apărut la Editura Limes în 2023. Să fie poezia fața cea adevărată a scriitorului Doman? Spiritul hâtru deținea în subconștient un izvor poetic tumultuos? Neștiute și binecuvântate sunt fețele artistului. Încă de la începutul volumului, poetul purcede la o îmblânzire a morții. Vagoanele trenului au rafturi pline de morți, văzduhul e roșu, iar Dumnezeu e obosit – mai are puțin până la ipostaza nietzscheană. Culorile se strecoară în multe poeme, desenând o simbolistică tonică. Trebuie spus că tristețile sunt mereu atenuate de tușe ironice, într-un slalom de râsuʼ-plânsuʼ. Umbra morții devine o obsesie, iar „pe creștet începe să-ți picure timpul / ca o ploaie acidă”. Oniric, suprarealist, șugubăț, poetul e mereu aproape de zidul de ceață, care își ia ofrande din rândul oamenilor. Patul vieții e și pat de moarte, iar moartea e „ca un contrabas borțos”. De altfel, persiflarea e la loc de frunte în poeme, alături de sugestii șocante. Luciditatea atenuată se învecinează cu tragicul sublim și cu paradoxul parodic. O imagine apocaliptică îmi stăruie în minte: din cimitirul de pe deal curg morții la vale „prin tuneluri subterane / ca un fluviu de păcate”. Desigur, se moare la momentul oportun… „tocmai când frunzele vișinului din grădină / capătă cea mai frumoasă culoare” (o ironie dramatică). Trebuie să înveți moartea ca să trăiești mai bine? Cum „să vorbești despre moarte trăind?” Pe deasupra cartierului plutesc sicrie de carton, nu de plumb. Ca „nouri lungi pe șesuri”, ar zice Eminescu. Undeva am simțit și umbrele lui Sorescu și ale lui Topârceanu. Poemul care mi-a mers la inimă e cel cu vineri seara, când „sunt mai palid decât Isus pe cruce”. Însă poetul bea vin cu cana de lut, în timp ce „amurgul e la fel de / roșu precum vinul din cană”. Dar moartea, unde e moartea? „Nu e prea departe / nici foarte aproape / dar e pe ici, pe colea…”. Dacă deschizi volumul, nu-l poți lăsa din mână. O magie, o înlănțuire poetică, un talent incontestabil.
Amurg roșu ca vinul din cană
