Articole

Amprente în relief

Cartea cu delfini.

Convorbiri cu Ana Blandiana, Serenela Ghițeanu

 

Considerat specie jurnalistică, interviul a devenit, chiar camuflat în mai calda, mai prietenoasa „convorbire”, o modalitate de a accede la sertarele ființei și la cele ale operei autorilor contemporani. De altfel, jurnalistul francez Yvan Charon recunoaște existența unui interviu-portret care își propune să prezinte gândurile, starea de spirit, portretul interior, prin intermediul mărturisirilor la care este provocată o personalitate culturală.

Cu siguranță, contextul în care se realizează un interviu poate fi un excelent catalizator. E cazul amplului volum Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana, semnat de Serenela Ghițeanu și apărut în 2021, la Editura Humanitas. Nu doar inițierea dialogului în Săptămâna Patimilor, din perioada pandemiei din 2020, perioadă care s-a dovedit, dincolo de restricții și temeri, una de acalmie fertilă pentru unii creatori, ci și inițierea după apariția anterioară a unor volume antologice, care au sintetizat toate segmentele reprezentative ale creației autoarei demonstrează perfecta identificare a timpului mărturisirii. Publicarea Integralei poemelor, reeditarea volumului autobiografic Fals tratat de manipulare în 2019, anul care a marcat 60 de ani de la debutul autoarei în Tribuna și apariția incitantelor volume care au reunit textele conferințelor (Istoria ca viitor, 2017) sau amintirile din călătorii (Soră lume, 2020) par să fi pregătit incitantul dialog, prin rememorările voluntare, prin atenta retrospectivă asupra unei opere care n-a fost un produs al vieții, ci a fost însăși viața.

O particularitate interesantă are volumul, care dezvăluie, așa cum anticipează incitantul titlu, delfinii despre care a vorbit prima dată Nicolae Steinhardt. Plasat, discret, pe coperta 2 a volumului, ca un prim indiciu al semnificației titlului, fragmentul din Steinhardt definește metaforic, revelator, scrisul Anei Blandiana: „Ca și făptura delfinului, scrisul Anei Blandiana e aerodinamic, cu totul menit vitezei și înaintării; grației și săltării. Jucăuș blând, prietenos, sprinten; arcuit, precis; și cât se poate de misterios”. În plus, odată cu lectura fiecăreia dintre cele cinci secțiuni ale cărții, sintetic denumite Biografice, Poezia, Proza, Eseurile, Lumea noastră, înțelegem că atributele delfinului pot fi asociate, de fapt, prin extrapolare, delfinului-poet, delfinului-prozator, delfinului-eseist și delfinului-cetățean.

Având aerul și substanța unui volum-eveniment, Cartea cu delfini reușește să fascineze, în primul rând, prin acribia interlocutoarelor. Eludând deja încetățenitele formule de interviu care proliferează o rafală de întrebări, într-un mod resimțit deopotrivă de intervievat și de cititor ca o violentă intruziune în spațiul intim, al vieții sau al operei, Serenela Ghițeanu alege varianta elegantă, elevată a unor incursiuni rafinate, docte, adevărate expozeuri ce dezvăluie temeinica documentare, foarte buna cunoaștere a profilului uman și a operei autoarei. Conferențiar universitar, cu un doctorat susținut în Franța, critic, cronicar literar de peste 10 ani, cu veleități de prozator, inițiatoarea convorbirilor reușește să dubleze calitatea de volum-mărturie a cărții, cu aceea de volum monografic, realizat cu deplina susținere, complicitate, contribuție a autoarei înseși. Identificând și punctând riguros constantele operei – teme, motive recurente, atitudini –, luminând treptat sensurile accesibile și, mai cu seamă, sensurile profunde ale operei, urmărind cronologic volumele ce aparțin unor genuri diferite, inițiatoarea convorbirilor reușește să facă vizibilă osatura puternică a operei marii poete.

Alegerea, în maniera întâlnită chiar de la cronicarii moldoveni, ca titlul capitolului să fie secondat de un citat sugestiv, extras, de fiecare dată, dintr-un text ce reflectă exact dimensiunea operei pe care încearcă s-o surprindă în capitolul respectiv, evidențiază, o dată în plus, intenția de a realiza o carte rotundă, bine articulată din toate perspectivele, inclusiv prin debutul și finalul care, circular, simetric, deschid și închid cercul în același punct. Între aceste alfa și omega, se dezvoltă rețeaua densă a tramelor și a dramelor care au marcat existența și opera cunoscutei autoare, se dezvăluie treptat adevărata natură a cărții, de volum de meditații, mai mult sau mai puțin voluntare, asupra vieții, asupra naturii duale a omului și a timpurilor, asupra eului social, superficial și, în egală măsură, asupra eului profund, creator, asupra „singurătății în doi” și a singurătății în unu.

Când alege să reconstituie imaginea existenței scriitoarei, Serenela Ghițescu are, în mod evident, două intenții: de a puncta momentele semnificative, unele deja cunoscute, supralicitate, din biografia autoarei și de a aduce necesare, inedite completări, în vederea realizării unei corecte și complete developări a trecutului. Ceea ce se remarcă e permanenta pendulare între curiozitatea ce privea evenimențialul și planul trăirii. E un aspect care permite delimitarea clară de un simplu discurs pur biografic, prin alegerea de a-l dubla cu un excurs sensibil, prin întrebări de tipul: „Cum se trecea, su-fletește vorbind, de la o zi la alta?”. Școala primară, imaginea profesorilor, scenele marcante, debutul literar, facultatea, amprenta Clujului, a Bucureștiului, accederea în lumea literară sunt doar câteva dintre liniile de miră ale primului capitol în care se întrețese o monografie a deceniilor evocate și o monografie a sentimentelor efervescente, bulversante, contrastante care au constituit material poetic. Un spațiu larg e acordat deceniului postrevoluționar în care scriitorul Ana Blandiana a fost concediat, cu acordul părților, de cetățeanul cu același nume. Reverberațiile Alianței Civice, ale Memorialului de la Sighet sunt prețioase, emoționante dovezi ale importanței asumării rolului de Om al Cetății, dar și amare imagini ale unor tare ale poporului român, mereu supt vremi. Deplina sinceritate, superioara perspectivă asupra unei jumătăți de secol de totalitarism, mai mult sau mai puțin relaxat, sunt, în mod poate paradoxal, o dovadă autentică de patriotism, de spirit civic, de asumare a identității naționale, personale.

O tranziție firească, întrucâtva anticipativă, spre secțiunea ce vizează poezia se realizează prin întrebările care conduc dialogul spre teme esențiale ale creației: scrisul, ca artă a singurătății, timpul și credința. Trei etape ale creației sunt identificate, astfel, în volumele publicate în perioada 1964-2010: vârsta inocenței, vârsta revoltei, vârsta neliniștii. Particularizarea fiecărei etape prin menționarea temelor și a motivelor dominante, prin punctarea posibilelor conexiuni, racordări, influențe e completată de răspunsurile la incitantele întrebări adresate, care vizau afinitățile cu alți poeți, cauza exaltării poetice și existențiale, figurile mitice din poezia sa, stările de semiconștiență, chipul/chipurile poeziei sub dictatură, sub interdicții, raportarea la propria operă, specificul literaturii pentru copii, inspirația, revelația poetică și actul traducerii poeziei. Adevărate poeme în proză sunt răspunsurile pe care Ana Blandiana alege să le construiască amplu, temeinic. Metafore-definiții brăzdează discursul său; aforismele, cugetările dezvăluie nu intenția sentențioasă, ci natura reflexivă, profund meditativă: „Generația este o noțiune invers proporțională cu vârsta membrilor ei”; „Natura nu e numai una dintre formele frumuseții absolute, ci și o modalitate de a înțelege legătura viață și moarte, dintre generații, un loc geometric dintre mine și părinți și părinții părinților”; „În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere a miracolului natural (planta care crește dintr-o sămânță, n.n.) este pentru mine definiția lui Dumnezeu”; „O societate programată exclusiv pentru tineri este o societate care își programează – într-un fel suspect – scurtimea memoriei și excluderea termenilor de comparație în timp”; „În general, dragostea ca somn („Tu ești somnul din care nu vreau să mai ies”, „aș fi speriată dacă m-aș trezi din tine”) n-a fost pentru mine o găselniță literară, ci chiar o viziune existențială despre iubire ca formă de fericire prea completă pentru a nu trece dincolo de realitate, de trezie, de viață”, „Cu siguranță, desacralizarea poeziei este o contradicție în termeni, sacralitatea nu e o caracteristică oarecare, care să poată să fie sau să nu fie, a ei, ci este chiar esența în absența căreia încetează să existe”, „poezia-superlativ al literaturii”. Alternând tonul nostalgic cu privirea rece, dură prin obiectivitate, elogiul cu meditația sau satira, atunci când vorbește despre experiența singulară a scrierii poeziei, când analizează atent mecanismele, procesul sau fixează pe coordonate specifice actului expunerii poeziei la festivaluri sau al traducerii poeziei, autoarea Ana Blandiana dovedește nu simplă versatilitate formală, ci fond, consistență, măiastră dirijare a cuvântului.

Alternativă viabilă a poeziei, proza scurtă sau romanul conturează imaginea unui nou delfin. Înainte de a căuta geneza volumului Cele patru anotimpuri, ce marchează debutul în proză al autoarei, Serenela Ghițescu schițează un succint portret de prozator, remarcând „originalitatea frapantă”, absența intrigii, înlocuită de „descrierea aventurii unui Eu și a Naturii”, prezența unor scene simbolice, aluzive, stranii, care nu certifică însă definitiv plasarea cărții în categoria prozei fantastice. Formula e, de altfel, regăsită și în celelalte secțiuni ale cărții, ce surprind, într-o variantă direct proporțională – cantitativ vorbind – cu pregnanța segmentului, amprente, semne și semnificații. Arta narațiunii, arta discursului, arta sincerității transpar din mărturisirile care dezvăluie amărăciuni și bucurii, așteptări și dezamăgiri, tensiuni și deznodăminte, corectitudinea și incorectitudinea (politice și nu numai), toate trăite intens în viața publică și în viața personală.

Carte de citit și de recitit, ce reușește să fixeze trecutul pe axa prezentului și scriitorul pe axa literaturii-viață, a vieții-literatură, Cartea cu delfini nu e gândită ca un simplu, dar atât de firesc elogiu adus Marii Doamne, scriitorului premiat și tradus, ci delfinariului în care conviețuiesc armonic delfinul-poet efervescent, delfinul-prozator perseverent, conștiincios, delfinul-jurnalist, chiulangiu, repetent, delfinul-călător disciplinat, cu metodă și delfinul-cetățean, asumat, implicat și, mai presus de toate, pe deplin conștient de rost și rosturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.