Reflectez din nou la ironiile vremurilor, la reașezarea valorilor în carcasa timpului care dă verdicte. La atâția creatori care, la vremea lor, au fost umiliți, desconsiderați, dar vizionarismul lor a învins, statuile lor și-au fixat locurile perene. Acum pe Netflix, o nouă ecranizare (2022) după disputatul roman Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence (apărut în 1928). Regia: Laure de Clermont-Tonnerre (remarcabil filmul său Mustang). Joacă Emma Corrin, Jack O’Connell, Matthew Duckett. Câte probleme a avut autorul… cu procese de cenzură și acuzații de obscenitate! Considera că dragostea are nevoie de elementul corpului. Sir Clifford, soțul, e paralizat de la brâu în jos, iar soția Chatterley devine un fel de infirmieră. Femeia-obiect, ca în atâtea alte opere literare, în timp ce soțul își vede de averile lui, de discuțiile sterile, fără a oferi vreo afecțiune specială. Se plimbă în cărucior, apoi stă în conac, înconjurat de cărți. Opulența n-o atrage pe doamna Chatterley, care va descoperi iubirea în persoana lui Oliver, paznicul de vânătoare. Iubire carnală, pasiune mistuitoare, dar durabilă, așa cum se adeverește în finalul de tip happy end. Pe Lawrence îl preocupă coeziunea minte-corp și n-ar fi meritat apelativul de „pornograf”.
Filmul transmite magia epidermelor, în scene memorabile, mai ales alergarea lor prin ploaie, complet dezbrăcați, ca o eliberare de toate prejudecățile, ca un imn adus frumuseții corpului uman. Iubire senzuală, de o sălbăticie tandră, adesea în scene biblice, de Adam și Eva într-un paradis minat de tabuuri. Un decor de basm, o natură sublimă, protectoare. Tensiune, suspans, tablouri vibrante. Spațiile generoase, verdeața, ploaia – elemente care potențează sentimentul de libertate. Alchimia dintre cei doi actori e mai mult decât evidentă. Mai presus decât scenele erotice, filmul subliniază căutarea fericirii. Poate că filmul e puțin cam lung și probabil nu depășește valoric adaptarea din 1983 cu Sylvia Kristel.
+ There are no comments
Add yours