Alveole ficționale și împielițări: Lumea din cuvinte

@ Adrian Lesenciuc

Antologia Lumea din cuvinte. Realitate și ficțiune a Irinei Petraș adună în cele 420 de pagini intervențiile a 60 de scriitori români dintre cei mai semnificativi, care aduc în dezbatere raporturile sensibile ale realității cu ficțiunea în lumina cotidianului, contribuind la ajustarea sensibilă a unor concepte de referință, printre care cel de autor, de operă ori gen literar. Lumea din cuvinte este antologia ediției a zecea a Festivalului FestLit de la Cluj, proiectat și coordonat de Irina Petraș, care a propus, de la an la an, teme variate, unele surprinzătoare, alunecând între rigoarea analitică a rădăcinilor limbii și literaturii, cum au fost, de pildă, Școala Ardeleană și începuturile modernității românești din 2016 ori Literatura română – începuturi din 2017 și excesul pantagruelic din Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie, 2022. În noianul de teme reglând istoric ori geografic focalizarea pe Transilvania Irinei Petraș, raporturile realului cu ficționalul constituie probabil tema cea mai atractivă, antologia beneficiind de o consistență și o luxurianță a ideilor cum probabil numai Istoriile literaturii române din 2020 au mai cunoscut-o. Punând drept filtru faptele de corporalizare și decorporalizare la trecerea dintre mediile real și ficțional – Irina Petraș vorbește mult mai plastic despre împielițări și fantome la limita de refracție a luminii lecturii traversând ficționalul la intersecția cu mediul realității în care se propagă – de la primul text ne este atrasă atenția asupra spațiului acestor împielițări care urmează a fi umplute cu conținut semnificat, cum limba însăși, cea aparținând comunității, urmează a fi umplută astfel în urma experienței folosirii ei, a practicării limbajului: „Întorcându-mă la literatură, ea este împielițarea lumii reale. Ține încă aproape și de Mit fiindcă acesta poate furniza farmecul. Preocupată de teme mereu abstracte, fără existență pipăibilă – iubire, ură, spaimă, adevăr, melancolie, timp, tristețe, dreptate, speranță, moarte etc. – le țese o piele alcătuită din confortul lucrurilor concrete – decor, mobilier, peisaj, costumație în sens larg. Le aruncă deasupra giulgiul descrierilor pentru a le face vizibile” (p. 7).

Despre împielițări și alveole ficționale cu forma contururilor concrete au vorbit, cu mai multă gravitate sau cu detașare, scriitori precum Elena Abrudan, Adrian Alui Gheorghe, Simona Antonescu, Mircea Arman, Balász Imre József, Horia Bădescu, Izabella Bejan-Kriszanoszki, Ana Blandiana, Oana Boc, Iulian Boldea, Ștefan Borbély, Hanna Bota, Constantina Raveca Buleu, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Aurel-Teodor Codoban, Sanda Cordoș, Victor Cubleșan, Vasile Sebastian Dâncu, Gellu Dorian, Rodica Frențiu, Angela Furtună, Horia Gârbea, Gabriela Gheorghișor, Gheorghe Glodeanu, Mariana Gorczyca, Andrea H. Hedeș, Vasile Igna, Florina Ilis, Ioan Lascu, Robert László, Nicolae Manolescu, Menuț Maximinian, Mihai Măniuțiu, Marius Miheț, Angelo Mitchievici, Adrian Mureșan, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nușfelean, Alina Pamfil, Gheorghe Pârja, Ovidiu Pecican, Laura Poantă, Horea Poenar, Ioan-Aurel Pop, Mircea Popa, Adrian Popescu, Vasile Spiridon, Ion Taloș, Radu Țuculescu, Mihaela Ursa, Răzvan Voncu, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Magda Wächter și Mihai Zamfir. Din unghiuri diferite, cu experiențe diferite și aparținând unor generații diferite prin mize și trasee literare, cei șaizeci de scriitori au întregit proiecția alveolară a ficțiunii posibil de umplut cu conținut real, uneori asumată ca realitate în actul lecturii. Cel mai adesea scriitorii au zăbovit asupra zonei de intersecție a celor două medii care poartă numele de memorialistică, actualmente inserată în texte și ca biografism epic al poeziei, și ca infuzie documentară (saturată de realitate) sub pielea povestirii construite ca docu-ficțiune, și ca abordare biografist-memoralistă a criticii literare, contribuind la metisarea genurilor, la hibridizarea lor.

În dublu sens se construiește intersubiectivitatea acestei lucrări: pe de o parte la nivel tematic, ca negociere a obiectivității lumii reale în dialog cu subiectivitatea ficțională, pe de altă parte la nivelul comunității de autori, ca negociere de înțeles între proiecțiile subiective ale fiecăruia dintre cei șaizeci de scriitori într-un spațiu al dialogului – actuala antologie – care servește ca spațiu al cunoașterii și acceptării comune, împărtășite prin actul lecturii și acceptate ca arie intersubiectivă mult mai apropiată de obiectivitatea lumii reflectate, de obiectivitatea cunoașterii actului de creație. Antologia servește, prin această aură intersubiectivă, în primul rând criticii și istoriei literare, contribuind la consolidarea unei perspective de ansamblu asupra lumii ficționale în facere, în dialogul dintre personalități și dintre generații. Ea nu se rezumă la a reflecta clasica funcție referențială din modelul lui Jakobson, ci își permite să măsoare sau să aproximeze forța referențială a lumii ficționale actuale, nivelul la care memoriile se insinuează și modifică o literatură în facere. Prin urmare, antologia servește și ca instrument de prognoză, ca modalitate de raportare (nonreferențială) la un viitor apropiat. Doar după lectura antologiei, care lasă un postgust puternic, dar despre ale cărei nuanțe nu voi vorbi pentru a nu știrbi ceva din savoarea lecturii unor texte puternice în individualitatea lor, câmpul intersubiectiv se obiectivează. Însă adevărata putere a acestor texte nu constă în suma potențialului fiecăruia, ci în faptul că potențialul sistemului, adică a antologiei – întorcându-ne la valabilitatea teoriei lui von Bertalanffy – este cu siguranță mai mare decât suma individualităților. Acesta este, de fapt, marele merit al Irinei Petraș, de a aduce împreună, pentru proiectarea unui orizont al literaturii autohtone, ceea ce este consistent și convergent ca demers al întemeierii.

¹ Irina Petraș (coord.), Lumea din cuvinte. Realitate și ficțiune, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, 420 p.