Alice Valeria Micu, Pledoarie pentru trecut

Estimated read time 9 min read

Cum alegerile parlamentare sunt exact în ziua de 1 Decembrie, candidații nu-și vor mai face simțită prezența formală cu prilejul Zilei Naționale, care va avea toate datele să devină Ziua Dezastrului Național.

Oricum, dragi politicieni, nu mai mergeți la Alba Iulia, căci Unirea vă este o piedică în desăvârșirea cumplitei operațiuni de vânzare a tot ce mai funcționează pe aici, cu oameni cu tot, entități înlocuibile, nu-i așa? Să mergi la Alba Iulia de 1 Decembrie înseamnă să-ți asumi importanța acelei zile, să fii tu, simbolic, unul dintre românii care au mers acolo în cap de iarnă, să-și exprime voința de unire cu Țara, să fii tu în batalioane de trecut Carpații, pentru a-ți ajuta frații de prea multă vreme sub călcâi străin.

Pentru voi, politicieni contra țării, patrioți contra naturii, trecutul e doar un pretext, în numele căruia sunteți mai degrabă dispuși să vă asumați culpe inventate, decât victorii câștigate cu sânge pentru fiecare palmă de pământ.

Am avut câmpii roditoare, dar le-am vândut străinilor, fără ca statul să pună vreo opreliște în alienarea teritoriului național, deși alte state fac asta.

Am avut fabrici care făceau producții valabile inclusiv la export, ajutând ca datoria externă a României să fie plătită în primăvara lui 1989, și am fost singurii care au reușit să iasă de sub presiunea organismelor internaționale care fac legile în țările lumii.

Voi, politicieni, aleși pentru o misiune de care nu vă țineți, vă lepădați de trecut, și nu vă pasă că în trecutul acela sunt părinții, moșii și strămoșii voștri.

Ceea ce nu înțelegeți, sau tocmai că înțelegeți, și atunci e de două ori mai grav, e că este o lepădare de Dumnezeu ceea ce faceți voi, de acel principiu creator, care generează viața și o face posibilă. Voi vă lepădați de originile voastre, de mame și tați, de oasele și sacrificiile lor. Inimile care au bătut pentru voi sunt aruncate acum în țărâna trecutului.

Pe voi v-au botezat întru moarte, căci ce altceva poate să însemne când îți vinzi locul nașterii. Cu sau fără ritual, pe voi v-au întrebat: Te lepezi de Dumnezeu? Și ați spus Da. V-au întrebat: V-ați lepădat de Dumnezeu? Și voi ați spus Da și-ați confirmat cu tărie că nu în El credeți și nu în lucrarea divină a celui ce-a zămislit sămânță de viață, de suflet și de conștiință. Voi nu în zidire credeți, ci în dărâmare. Voi nu în viață și în lumina adevărului credeți, ci în moartea lentă și acoperită în minciună. Pentru voi, copiii sunt instrumente ce nu trebuie educate, ci lăsate de izbeliște, la voia ispitelor pe care tot voi le presărați. Din acțiunile voastre se vede că bătrânii sunt doar obiecte inutile, ce vă amintesc de unde veniți și vă consumă resursele pe care ei, cu brațele lor le-au făurit. Pentru voi, adulții sunt unelte vorbitoare, numai bune de disciplinat cu biciul restricțiilor, tot de voi iscodite, cu lanțul comodității aparente și cu jugul fiscalității excesive, care tot vouă vă servește.

Loiali doar puterii zăvorâte din acumularea de bani, politicienii de azi joacă la loteria electorală, ca la păcănele. Investesc suma necesară pentru a ajunge pe o poziție eligibilă, acționează mecanismul configurat de organizații ascunse în umbră sau care-și disimulează acțiunile îndărătul unor acțiuni ce se pretind onorabile și declanșează campanii după chipul și asemănarea lor. Toate sunt construite după același tipar, mai mult ca sigur, opera unei singure firme de casă, lipsa de imaginație vizibilă, în mod repetat, pe drumurile patriei putând fi explicată doar așa, deși, se știe, căscatul, râsul și prostia sunt molipsitoare. Toți cu panouri imense, cu sloganuri izvorâte nu din abilitatea vreunui strateg în comunicare politică, ci dintr-un terminal conectat la inteligența artificială, la fel ca la alegerile locale, când Chat gpt a fost dătător de texte pentru comunicare în social media.

Cum joacă politicienii la păcănele viitorul nostru? Așa cum o face orice dependent, ignorând cu bună știință comunitatea locală și țara. Cu o mână pe mânerul ce acționează mașinăria infernală, cu cealaltă pe câteva butoane bine știute, cu mintea la viitoarele poziții de forță spre care vor să acceadă și cu sufletul în iadul trădătorilor, al delatorilor și mincinoșilor, cu gura mereu pregătit să spună orice îi ajută să-și atingă scopurile, cu privirea goală, îndărătul căreia se zărește neantul. Au câștigat la alegerile locale, promițând acțiuni în beneficiul cetățenilor pe care îi îndemnau la solidaritate, pentru ca împreună să facă orașul, comuna, județul înfloritoare? Și ce dacă? Odată asigurat fotoliul cald și iute aducător de venituri, de influență și putere, vor mai mult și uită promisiunile făcute ca pe o sacoșă uzată, de al cărei conținut se pot lepăda fără să clipească măcar.

Noi orizonturi s-au ivit în ochii acestor împuterniciți ai vremii, care n-ar mai ști să trăiască dacă, printr-un joc al hazardului, ironia soartei i-ar arunca din nou în starea lor dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Bișnițari sau ingineri, cu facultatea absolvită în același an cu examenul de Bacalaureat, profesori, medici veterinari, juriști, economiști, cei mai mari politicieni de pe strada lor nici nu concep să trăiască în afara funcției, ca și cum s-ar fi născut cu fotoliile crescându-le direct din trupul dedat huzurului și învârtelilor de tot felul.

La păcănelele viitorului, ariviștii noii lumi se cațără pe cadavre, cu soarta morților, victime colaterale, trecută în condica lor și apasă, iar din faima trecutului se rotesc sacrificii, noțiuni, idealuri, sânge, iar câteva cuvinte și expresii de impact se aliniază pe ecranul îngust al minții lor: țară, popor, familie, viitor, comunitate, cale, pe mâini sigure, dezvoltare, România, prosperitate și ce mai vine întâmplător din inteligența artificială și gratuită pentru ei, dar pe care o vom plăti cu sângele copiilor noștri, în curând.

Noi, cei mulți, cărora ni se spune că trăim în democrație, adică într-o societate în care puterea este a poporului, ne ducem zilele, nu ca suflete izolate în derivă, duși de vântul timpului ca niște ambalaje goale și nereciclabile, lipsiți de valoare și de conștiință. Suntem aici, moștenitori ai luptelor și triumfului strămoșilor noștri. Știu, naționalismul e perimat pentru mulți, mai ales pentru aceia cărora țara le pute, iar părinții și bunicii mai sunt doar material etnografic de care se agață ca niște plante târâtoare, în proiecte sforăitoare, bugetofage, adică din taxele și impozitele plătite de cei mulți. Trecutul nu este o amintire îndepărtată, ci fundamentul pe care ne construim speranțele, visurile și zilele noastre de mâine. Așa cum rădăcinile unui copac cresc adânc pentru a-și susține ramurile falnice, la fel și trecutul ne ține demni și neclintiți, oferind lecții de înțelepciune și curaj. Doar că nu realizăm că suntem mulți, că formăm nu o pădure, ci un codru, și nu ne vedem de uscăturile dintre noi. Cât mai suntem aici, cât mai există în noi suflare de viață și voință, de ne-am lua ceața pusă de alții pe ochii noștri, să nu mergem cu valul ticăloșit înspre moartea nefirească, aceea a ignoranței, a nefirescului, a morților vii ce-și scutură otrava.

Nu putem ignora trecutul, pentru că a-l uita înseamnă a merge orbește în viitor, dar nu cu orbire de trup, ci cu orbire de suflet și de conștiință. Trecutul ne vorbește, nu în șoaptă, ci cu vocea răsunătoare a celor care au fost înainte și au strigat „Noi vrem să ne unim cu țara!” Voci care ne cheamă la dreptate, la pace și la iubire. Luptele lor pentru libertate și adevăr ne reamintesc că drumul spre justiție este lung și este căptușit cu urmele celor care au refuzat să renunțe la speranță.

Să nu respingem greutățile celor care s-au confruntat înaintea noastră cu minciuna, cu lașitatea, cu trădarea, cu ignoranța, cu hoția, cu deznădejdea. Să le onorăm sacrificiile, căci în lupta lor găsim putere. În perseverența lor, descoperim scopul, iar în viziunea lor, întrezărim o lume în care existența umană demnă e mai presus de mode ridicole, de sensibilități exacerbate și de practici care nu sunt generatoare de viață.

Trecutul este o torță care ne luminează drumul, un ghid, care ne coordonează acțiunile, și ne arată pericolele pe care trebuie să le evităm. Privim în trecut nu cu nostalgie, ci cu evlavie, pentru ca, însușindu-ne lecțiile istoriei, să găsim puterea de a modela un viitor drept, plin de compasiune și liber.

Țara nu are gură să-ți spună că fiecare pământ vândut altor interese e dureroasă, precum o bucată de carne smulsă din trupul unui om, ca pe o plată a unei datorii. Glasul țării e al tău și al meu și al celor care mai sunt conectați la ceea ce este încă patria. Dacă noi nu-i strigăm durerea, ea va rămâne cu suferința ascunsă, precum o ființă căreia i s-a smuls limba ori i s-au tăiat corzile vocale.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours