Tot moțăind noi și tăcînd, acceptînd pas cu pas instaurarea unui nou model de gîndire, în care chiar dacă nu îți e confortabil, chiar dacă educația, valorile, preceptele morale, religioase și etice se răscoală în tine, ești aproape obligat de avertizorii de integritate să accepți, ba chiar să spui că nu e chiar așa de rău și să înghiți orice idee care ți se vîră pe gît. N-ai voie să spui că nu ți-a plăcut un concert, un dirijor, o festivitate de deschidere a unui eveniment așteptat, o anume scenă, un gest, un personaj, un spectacol. N-ai voie să spui că nu mai accepți minciunile cu care te-au intoxicat ani de zile, că așteptai de la acest secol mai multă decență, mai multă omenie, că războaiele sunt oribile și că numai cei care cîștigă din ele au interesul direct de a le isca și prelungi, în timp ce populațiile sunt primele victime. Iar asta e valabil la nivel mondial.
În România a început agresiunea împotriva românilor, așa cum alte popoare din Europa o cunosc de ceva vreme și acum au început să se răscoale. De fapt, e un efort conjugat de desființare, de golire de sens a statelor-națiuni, început cu destrămarea noțiunii de stat, prin Legea nr. 28/1991, promulgată de Ion Iliescu în 15 martie 1991, prin care România a acceptat statutul de membru al Corporației Financiare Internaționale (CFI), o instituție a Băncii Mondiale, deschizînd calea pentru investiții străine și integrarea economică. Altfel spus, prin cedarea celei de-a treia componente a unui stat, suveranitatea. Am rămas cu un teritoriu și o populație. Potrivit unei alte definiții, statul ar fi forma organizată a puterii de stat, iar într-o formă dezvoltată, statul este modalitatea de organizare juridică a puterii politice a poporului sub forma puterii de stat, în vederea exercitării ei de către deținătorul ei, poporul. Pentru reducerea noțiunii de popor la populație se duce o altă luptă, căci poporul, în România, și tradițional în Europa, pînă de curînd, se suprapunea cu națiunea, cu entitatea istorică ce unește indivizi printr-o identitate culturală și națională distinctă, formînd adesea baza unui stat. Au cam uitat însă că dețineau puterea. Acum au pierdut-o.
Și iac-așa, românul, pasiv din fire, s-a trezit c-ai lui tineri, care au învățat cravatei cum să-i facă nodul prin țări străine, i-au furat preșul de sub picioare. După ce s-a declanșat conflictul manualului de Limba și Literatura Română, clasa a IX-a, sîntem puși în fața unei alte contradicții. Ca românul imparțial (ah, am pierdut șirul interzișilor, oare pe Caragiale mai am voie să-l citez sau…) întreb și eu: mai avem Ziua Culturii Române sau ofensează și asta niscaiva grupări? Și dacă mai avem, e așa, ca la Crăciun în nordul Europei, cînd indigenii sărbătoresc, dar îl pomenesc în taină pe sărbătorit pentru că ofensează alte etnii, alte credințe? Dar costume naționale mai au voie să îmbrace ansamblurile folclorice și interpreții, meșteșugarii? Deoarece noi, civilii, nu mai avem voie, deși, să fim serioși, toți avem, mai apropiate sau mai îndepărtate, origini curat rurale, că doar nu ne tragem din os domnesc! Și tricolorul, cu el cum rămîne? Dar cu naționalitățile conlocuitoare, maghiarii mai sărbătoresc în martie, în octombrie marchează etnicii germani și mai ales comunitatea de afaceri germană sau se desființează și acolo orice referință la etnie, drapel, costum, tradiții? Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene se mai ține în România? Zilele culturii slovace vor mai avea loc, lipovenii mai organizează ceva, romii, bulgarii, turcii și tătarii, sîrbii? Că noi n-am avut nimic împotrivă ca pe teritoriul României să se sărbătorească decent etniile. Dar iată că pe post de cadou de Moș Gerilă, transformat, la început de an, în cadou de la Befana, ca la italieni, vrăjitoarea călare pe mătură ne-a furat din cultură o felie și pe însuși titularul Zilei Culturii Române.
Ca un vierme pătruns dintr-o rană direct în măr, așa începe să roadă în noi teama de a nu deveni prima victimă a acestor legi care ciopîrțesc o cultură și te întrebi, pe bună dreptate, ce va urma. Se vor arde cărțile celor puși la index? Hmm, parc-am mai auzit de așa ceva. Vor fi amendați, arestați, judecați, condamnați unii pentru că au citit și citat din interziși? Parcă și de asta știu. Și dacă mă mai și obligă ăștia în curînd să spun că-mi place, să înfierez pe autorii incriminați, să aplaud orice altă năzbîtie le mai trece prin cap, asta e curat reeducare, coane Fănică.
Afară-i frig. În casă-i frig. Ies pe balcon și strig: mulțumescu-ți, drag partid, că m-ai călit!
