Oare să fie semnul îmbătrânirii sau al unei anumite valori atunci când sunt abordat de tineri care au ales calea scrisului? Am trecut și eu prin faza când un rând scris de mine mi se părea genial, dintr-un narcisism auctorial necontrolat. Timpul ordonează, schimbă reperele și înveți să tai, să arunci, să selectezi. Mulți tineri scriu fără a avea lecturi trainice. Dacă îi spui că nu convinge, îți mai adaugi un dușman înrăit. Știa bine Eminescu: „multe flori sunt, dar puține / rod în lume o să poarte”.
Există excepții. Niculina Laza s-a apropiat de sfatul meu cu o modestie unică. De la început, am simțit că o locuiește harul poeziei. Poemele ei „bat la poarta vieții” (Eminescu) cu convingere. Nimic redundant, totul concis, într-un halou poetic impresionant. A șters, a suprimat, a ordonat, apoi i-a apărut primul volum: Poarta cuvintelor, Editura George Coșbuc, 2025. În fiecare poem, Niculina Laza păstrează o lumină doar a ei, pășind în spații edenice sau nostalgice. Speranța originalității e explicită: „mereu mai rămâne / un strop de apus / un gând nerostit / o piatră de pus”. Descinderea în adâncuri subliminal-poetice se produce cu o discreție blagiană în a nu strivi „corola de minuni a lumii”. E mereu conștientă că tălpile poartă „cenușa unui vis”, însă nu se oprește dintr-o revizitare a unui trecut, pentru „umbra unui dor / albastru, neprihănit, nemărginit”. Cineva sesiza un univers somnoros al poemelor. Eu cred într-o luciditate ocultată, dar mereu activă, revigoratoare, din moment ce „va trebui să ies / din visele visate”, plus că o „dualitate” anunțată prefigurează o pendulare asumată, mereu de veghe, între „multiversuri”, dar și spre „cealaltă mare”. Totul se rescrie, zborul continuă, chiar dacă „sub talpa de gheață ardeau amintiri”.
Versurile poetei se nasc din tumultul interior și nu caută artificii fanteziste. Laura C. Munteanu a remarcat curgerea versurilor „într-un ritm fragmentat, alteori într-un fluviu lin, dar întotdeauna cu o claritate emoțională ce trădează o autenticitate rară”. Versiunea franceză a poeziilor e realizată de Narcisa Petreuș. Ilustrațiile semnate de Carmen G. Todiță constituie un plus relevant. O carte de citit și recitit, pentru că poeta a lăsat „întredeschisă umbra cuvintelor”.
