Am citit cu viteză empatică prima carte scrisă de actorul Marius Manole – Fericirea e în actul următor – Bookzone, București, 2025. Pentru că l-am admirat în atâtea spectacole. Pentru că vorbea adesea de sindromul impostorului. Tocmai el, care, în realitate, e departe de a fi impostor. În timp ce adevărații veleitari nu-și văd vârful nasului. Ani la rând, Marius Manole a crezut că „nu merit să fiu acolo și nu-mi doream decât să muncesc mai mult și mai mult ca să merit succesul pe care îl aveam”.
Cartea conține 31 de scene. Cum scrie el: „47 de ani în… câte pagini?” În 239, pe care le parcurgi cu o curiozitate tonică, mai ales dacă iubești lumea teatrului și dorești să vizitezi labirintul culiselor. Îndepărtezi orice prejudecată (actorii nu pot avea talent literar?) și te lași învăluit în sinceritatea spontană a lui Marius Manole. Ai fi crezut că băiatul complexat dintr-un bloc ceaușist din Iași va urca spre glorie cu o muncă imensă, cu tentația renunțării, cu o frică viscerală? Scrie: „am vrut să descopăr mecanismele care să mă ferească de frica asta paralizantă (…), vocea nu te mai ascultă, pare că locuiești într-un corp străin, fiecare clipă petrecută pe scenă devine un calvar”.
Copilăria, școala, anii de adolescență, admiterea, facultatea, Brăila, București, regizori, spectacole, spital, pandemia… Care ar fi paradoxul actoriei? Să „fii și stăpân pe tine și fragil, vulnerabil; iar deși teatrul e, în fond, o minciună, trebuie să fii extrem de adevărat și sincer. Cum faci? Cum rămâi în echilibru și în dezechilibru în același timp? Și ne mai mirăm că unii dintre noi nu suntem bine cu nervii…”. La Teatrul Național București a debutat în 2002. A lucrat cu regizori precum Radu Afrim, Felix Alexa, Radu Apostol, Lia Bugnar, Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Yuri Kordonsky, Thomas Ostermeier etc… A fost distins cu premiul UNITER. Acum urmează studii de doctorat la Cluj-Napoca.
Când i s-a propus să scrie cartea de față, Marius Manole a fost tentat să refuze. Mai apoi și-a dat seama că „autenticitatea naște emoție, iar emoția guvernează lumea”. Speră că povestea lui va da curaj unora să nu renunțe la efortul împlinirii unui vis capital.
Cartea e o odisee lucidă, asumată. Autorul te îmbarcă pe un vapor narativ inconfundabil, iar tonul asertiv mustește de viață. „Nu știu să scriu, dar știu să simt” – mărturisește Marius Manole. Adevărul este că știe să scrie, deoarece frazele se nasc într-un „discours amoureux” de o sinceritate care-i validează și talentul de scriitor.
