Am ales cartea la întâmplare, cu toate că mă consider un cititor avizat. Romanul Clara citește Proust de Stephane Carlier – Humanitas Fiction, 2023, traducere de Mădălina Ghiu, a intrat urgent în rândul cărților mele preferate. Un omagiu adus literaturii, puterii cărților. Care ne permit să trăim în paralel și alte vieți. Romanul a primit numeroase premii și incită mereu, determinându-te să recitești Proust, dar și alți scriitori. Cine este Clara? Lucrează în coaforul doamnei Habib, într-un orășel din Saône-et-Loire, are 23 de ani, sătulă de confesiunile clientelor, speriată de rutina insidioasă. Într-o zi, un bărbat a uitat o carte la coafor, care „va rămâne acolo exact cinci luni, douăzeci și nouă de zile, două ore și patruzeci și șapte de minute”. Până când Clara o va deschide și viața ei se va schimba iremediabil. Nimic nu va mai fi ca înainte, după ce Proust a intrat în viața ei. Astfel, Clara se înstrăinează chiar de iubitul ei, pășind pe o planetă livrescă fascinantă. Citește o carte „scrisă în urmă cu peste o sută de ani de către un bărbat care nu s-a dat niciodată jos din pat, o carte cu fraze interminabile, despre care ea simte, dintr-un motiv care îi scapă din nou, că o va face mai puternică”. Clara începe să reconsidere lumea prin prisma cărții. O resetare ficțională. Mulți oameni din jur îi par personaje ieșite din carte, adevărate prototipuri. Deodată, „cel mai mic lucru devine proustian”, chiar și „praful suspendat într-un fascicul de lumină traversând o cameră întunecată”. Clara devine mult mai inteligentă, pricepe că „persoana pe care credem că o iubim nu are nimic de-a face cu cine este ea cu adevărat, că o dorim pentru că ne scapă, dar că, odată ce o avem, nu înțelegem nici măcar ce ne-a făcut să o dorim”.
Prietena Claudie o învață să citească altora, pentru că are o voce minunată, convingătoare. Adică lectură publică anunțată. Când își aude vocea de cititoare, Clara simte o căldură în trup, „o forță, sentimentul că atunci când le citește altora cu voce tare, nu i se poate întâmpla nimic grav”. Deodată, ea devine conștientă de vocația sa, aceea de „a face auzită muzica ascunsă a cuvintelor”. Ea este fata care citește Proust, chiar dacă are un singur spectator, apoi șase, zece… Cineva afirmă că „nu am înțeles totul, dar tu ai citit tare bine, zici că asta ai făcut toată viața”.
Clara e conștientă că și ea a trăit celebrul episod cu „petite madeleine”, iar analiza psihologică a iubirii din À la recherche du temps perdu o face să se îndepărteze de iubitul J.B. Prietena sa Claudie afirmă despre À l’ombre des jeunes filles en fleurs că i-a salvat viața, pentru că „nu-ți dai seama în ce punct destinul nostru e modificat de alții”. Clara realizează că „Proust nu e dificil, e diferit”.
Romanul lui Stephane Carlier opune banalitatea cotidianului profunzimii lecturii. E o reflecție asupra literaturii și umanității. Cu umor, tandrețe și ironie. O odă adusă lecturii, un omagiu marcând puterea literaturii.
