– Interviu cu scriitoarea și jurnalista radio Doina Gecse-Borgovan –
Colegiul Național „Silvania” (CNS) Zalău a fost gazda întâlnirii cu scriitoarea și jurnalista radio Doina Gecse-Borgovan, organizată marți, 11 noiembrie 2025, de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Reprezentanța Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, CNS și Asociația „Curierul Timpului”. Cu această ocazie, realizatoarea de emisiuni culturale a avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu despre începuturile sale profesionale, despre farmecul radioului în era digitală și despre felul în care literatura rămâne pentru ea nu doar o pasiune, ci o datorie morală.
Născută la Brăila, în 1974, Doina Gecse-Borgovan este absolventă a unei facultăți de filologie – secția engleză-italiană și a două programe de masterat: unul în comunicare și unul în sociologie. Realizează emisiuni culturale la Radio Cluj și este voluntar la Biblioteca Județeană Cluj, unde organizează ateliere pentru copii și citește povești. În paralel cu activitatea jurnalistică, dezvoltă o carieră literară: scrie și publică proză scurtă în reviste și antologii. A debutat editorial în 2023 cu volumul de proză scurtă autoficțională „Rătăciri deliberate” (Editura „Litera” din București), pentru care a primit premiul de debut al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. În 2025, cartea a apărut în limba maghiară cu titlul „Haza: úton”, traducere de Vallasek Júlia, la „Lector” Kiadó din Târgu Mureș. În 2024 a publicat romanul pentru adolescenți „Libelula”, apărut în colecția „Prima dragoste” a Editurii „Paralela 45” din Pitești. Cartea face parte din cele zece titluri selectate în Concursul național de lectură pentru adolescenți „Bătălia cărților 2025”.
Rep.: La începutul lunii noiembrie ați aniversat 29 de ani de activitate radiofonică. Cum ați ajuns să realizați emisiuni culturale la radio?
Doina Gecse-Borgovan: Dintr-o întâmplare. Tocmai absolvisem Facultatea de Litere a „Universității Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și mă înscrisesem la masteratul de literatură italiană. Părea evident pentru toată lumea că mă îndrept spre o carieră academică, însă pe mine perspectiva mă cam înspăimânta. Într-o zi, pe când mă îndreptam spre casă destul de descurajată după multe ore petrecute la facultate, am găsit un anunț într-un ziar local: se scoteau la concurs mai multe posturi de redactor și reporter la Radio Cluj. Nu visasem niciodată să devin jurnalist, dar eram o mare iubitoare de radio (ca toată familia mea, de altfel), așa că am zis să încerc. Am luat concursul și după doar câteva săptămâni mi-am dat seama că mi-am găsit locul. Am iubit de la început foarte mult microfonul, faptul că fiecare zi e altfel, că trebuie să te adaptezi rapid la tot felul de situații noi. E o școală dură pentru că îți înghite o mare parte din timp, din energie și din viața personală, îți cere o disciplină de fier, punctualitate și viteză de reacție, dar și bucuriile pe care ți le aduce sunt pe măsură.
Rep.: În era digitală, mai are radioul același farmec și impact cultural precum în trecut?
D.G.-B.: Este o întrebare care mă macină și pe mine de mulți ani, mai ales că presiunea asupra mediilor tradiționale de informare este enormă și nu putem anticipa viitorul, mai ales că schimbările sunt numeroase și au căpătat o viteză amețitoare. Pe de altă parte, cred că tot acest iureș de informații care vine către noi, toată presiunea pe care o resimțim tot mai mult, de a avea încontinuu o reacție, o părere, o luare de poziție față de tot felul de lucruri, ne-a obosit deja teribil. Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că radioul își păstrează sau, mai bine spus, își redobândește farmecul. Creierul nostru nu e făcut să facă față la atât de mulți stimuli, iar o voce prietenoasă de la radio care îți vorbește calm și așezat, care nu stârnește panică sau isterie, își va găsi mereu adepți. Observ asta și din interacțiunile cu ascultătorii. De aproape trei ani realizez împreună cu vechiul meu coleg și prieten Dan Moșoiu o emisiune culturală de seară. S-ar putea spune că e un demers sinucigaș, pentru că lumea, seara, de regulă, se uită la televizor, nu ascultă radio, și totuși noi avem un public ce ne însoțește zilnic, ne scrie mesaje, participă la concursurile pe teme culturale. Poate că sunt de un optimism lipsit de bază reală, dar eu cred că radioul nu va dispărea, pentru că mijlocește acea conexiune umană de o mare intimitate, pe care niciun alt mijloc de „informare în masă” (ce clișeu îngrozitor!) nu o are.
Rep.: Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru scris?
D.G.-B.: Scriu de când mă știu. Primul roman l-am scris în clasa a șasea, al doilea într-a șaptea, am ținut de mică un jurnal. Să scriu și să citesc sunt preocupările care-mi aduc cea mai mare bucurie. La ficțiune am ajuns relativ târziu, la 43 de ani, pentru că radioul, studiile și maternitatea au fost prioritare mulți ani. Dar un debut târziu vine și cu avantajul că ești deja suficient de matur încât să nu te dărâme un refuz, o cronică proastă sau un feedback nefavorabil. Nu mai vrei să demonstrezi nimic nimănui și scrii doar ce, cât și când îți face plăcere.
Rep.: Ce teme sau preocupări revin constant în scrierile dumneavoastră?
D.G.-B.: Sunt foarte interesată de legătura cu locul în care trăiești, de felul în care identitatea îți este modelată de limba pe care o vorbești, dar și de modul în care virtualul ne afectează viețile, ne izolează, ne face să ne simțim tot mai singuri, alienați.
Rep.: Cum vedeți rolul scriitorului în societatea de azi? Mai are literatura aceeași forță de formare ca odinioară?
D.G.-B.: Din păcate, în toată această gălăgie asurzitoare, vocea intelectualului, în general, nu mai este un reper, iar literatura nu mai are forța pe care o avea în urmă cu câteva decenii. Însă mai cred că nu trebuie să ne descurajăm și să continuăm să le vorbim copiilor și tinerilor despre importanța cărților și a lecturilor. Cred în această datorie morală a scriitorilor față de societate. Nu e ușor să te lovești permanent de senzația că predici în deșert, dar dacă măcar din când în când reușești să convingi un tânăr că are mai mult de câștigat dintr-o carte decât de pe TikTok, deja este o mică victorie. Ca adulți care am prins și vremurile fără Internet și tehnologie, trebuie să le spunem copiilor că viața e frumoasă și fără filtrele de pe Instagram.
Rep.: Cum împăcați cariera jurnalistică, activitatea literară și viața personală?
D.G.-B.: În trecut mi-a fost mai greu, însă de când fiul meu a crescut și nu mai are nevoie de prezența mea permanentă, îmi dedic tot timpul liber scrisului și cititului. Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi e din ce în ce mai ușor să renunț la lucruri, oameni sau situații care nu-mi fac plăcere, așa că pot să mă ocup cu mai mult calm de ce îmi aduce bucurie cu adevărat, iar la acest capitol literatura este mereu pe primul plan.
