Alexandra Preda, Educația privind Holocaustul. Abordarea de la Yad Vashem

Orașul Păcii a găzduit între 30 iulie și 6 august 2023 un seminar axat pe educația privind Holocaustul în România zilelor noastre, organizat de prestigioasa Școală Internațională pentru Studiul Holocaustului Yad Vashem. Orașul Păcii este nimeni altul decât Ierusalim, un loc magic care-și pune amprenta în sufletul oricui pășește în el, pentru totdeauna.

Încă înainte de plecare, coordonatorul grupului (eram 25 de profesori de istorie din toată țara), domnul profesor dr. Mihai Manea, inspectorul de istorie din București, ne-a oferit sfaturi prețioase, detalii tehnice și mult entuziasm, astfel că rigurosul control din aeroport n-a fost deloc o surpriză, părând chiar oportun, ținând cont de istoria și de trecutul tumultos al locurilor unde aveam să petrecem următoarele opt zile. Ca să sintetizez experiența acestui seminar în doar câteva cuvinte ar însemna să redau doar o infimă parte din esența lui.

Într-o lume în permanentă și alertă schimbare, în care tinerii fac față mereu provocărilor și unde tehnologia le modelează de cele mai multe ori percepția, inclusiv asupra istoriei, ni s-a oferit o nouă abordare în dezbaterea modului în care Holocaustul trebuie predat și înțeles în România zilelor noastre. S-a pus mai puțin accentul pe ideea de traumă și ororile Holocaustului, cât pe poveștile de viață ale evreilor, atât ale supraviețuitorilor cât și ale celor care au pierit în vremea acelor fapte abominabile și care, din păcate, după toate dovezile incontestabile încă își mai găsesc negaționiști, unii foarte vocali, alții foarte fățarnici. Poate există și o saturație a acestui subiect. Râuri de jurnale, documentare și istorii s-au scris despre toate acestea. Unii, poate chiar mulți își vor da ochii peste cap de câte ori vor auzi sau vor citi despre Holocaust. De aici se naște provocarea. Cum să abordezi educația despre Holocaust pentru a contracara discursuri pline de ură și dezinformare, care lezează însăși valori fundamental umane? În contextul actual al propagării atât de facile a informațiilor false și neverificate, educația rămâne principala armă împotriva extremismului și a altor sentimente lipsite total de empatie.

Ziua 1. Introducere în Iudaism

Călătoria cu autocarul de la aeroportul foarte mare către hotelul din Ierusalim a durat cam o oră, prilej cu care am sorbit peisajele care se perindau ca într-o peliculă cinematografică. M-au frapat peisajele verzi, care erau peste tot. Israelul deține un record mondial la împădurire! Ne apropiam de deșertul Negev și îmi delectam ochii cu leandrii, pini, măslini, portocali și multe flori de bougainvillea cunoscute și ca flori de hârtie. Pe alocuri, peisajul devenea stâncos, iar orașul situat nu departe de Marea Mediterană și Marea Moartă lumina privirile în toată apariția lui. Fațadele clădirilor respectă toate, fără excepție, o lege ce datează din timpul mandatului britanic, care impune, până în zilele noastre, folosirea pietrei de Ierusalim, o piatră în nuanțe deschise și care conferă acea unicitate arhitecturală inconfundabilă.

La scurt timp după ce ne-am instalat la hotelul Prima Park, Deborah Meyer, o tânără evreică având origini franceze, a venit să ne inițieze în discuții legate de tematica seminarului, prilej cu care am ajuns să ne cunoaștem mai bine colegii din grup. Deborah va fi o prezență constantă și foarte plăcută pe toată perioada petrecută în Israel. Practic era coordonatorul grupului din partea israeliană.

Prezența lui Mordechai Leventer, ghid turistic cu origini în Transilvania, care a încheiat prima seară cu o introducere în Iudaism a fost un deliciu pentru toți cei prezenți. Înzestrat cu un real simț al umorului și foarte jovial, avea să ne bucure și în cea de-a șasea zi, când ne-a prezentat Orașul Vechi.

Ziua 2. Viața evreiască înainte de război

Seminarul acesta a fost cel mai intens seminar la care am participat vreodată. După micul dejun, autocarul ne prelua și ne ducea la Yad Vashem, unde, până la ora 17 participam la conferințe și ateliere de lucru.

Încă din această zi ne-am familiarizat cu abordarea Institutului privind educația în domeniul Holocaustului, o abordare total diferită față de Memorialul Holocaustului din Washington, de exemplu. Domnul cercetător dr. Alexander Avraham ne-a vorbit în limba română despre Istoria evreilor români. Deși a emigrat în Israel de câteva decenii, româna lui era impecabilă, la un înalt nivel academic, ca de altfel a tuturor celor pe care i-am întâlnit acolo și care erau atât de mândri de faptul că ai lor copii, născuți și crescuți în afara României, au învățat limba română.

După conferința desfășurată atât în română cât și în engleză a dr. Rafael Vago de la Universitatea Tel Aviv, despre Istoria Holocaustului în România, turul ghidat din Valea Comunităților de către Schlomo Balsam, a fost întocmai numelui: balsam pentru suflet. Un bătrânel simpatic, trecut de 75 de ani, ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg și ghiduș pe o căldură deloc de ignorat. Locul prin care ne-a ghidat e cu adevărat special cu cât e efectiv sculptat în stânci naturale de dimensiuni foarte mari, conținând numele a peste 5000 de comunități evreiești, care acum poate nici nu mai există, decât ca o amintire scrijelită în piatră. Jovial, cu zâmbete în priviri și emanând multă seninătate, cu greu ar fi ghicit cineva că acest domn a pierdut în jur de 40 de membri din familia lui, în Holocaust.

Ziua 3. O lume a haosului

Alice Anne Marcu, ghidul nostru din cadrul Muzeului Holocaustului ne-a vorbit într-o română atât de plăcută și a reușit să transmită atâta emoție încât a fost o bucurie fiecare întâlnire cu ea. Chiar dacă s-a născut în Israel, mama și bunica ei au învățat-o limba română, astfel că apartenența la cele două culturi e de netăgăduit pentru ea. Ne-a ajutat să înțelegem importanța deosebită conferită de existența acestui memorial, muzeu și institut unde ne desfășuram activitățile până aproape de ora cinei. Acest loc unic îndeplinește mai multe roluri. Pe lângă comemorarea victimelor oferă și cea mai importantă sursă informativă în ceea ce privește Holocaustul și are un rol esențial în cercetarea academică a acestui subiect, atât în Israel cât și la nivel mondial.

„Copilăria în vreme de război și genocid” e titlul unei alte conferințe deosebit de interesante susținută de Sylvia Hershkovitz de la Universitatea Bar Ilan. Conferința a precedat două ateliere de lucru: „Învățând despre călăi”, atelier desfășurat ca un studiu de caz despre deportarea evreilor germani de la Düsseldorf la Riga. Formatorul nostru a fost Yoni Berrous, care, cu vivacitatea lui a reușit să ne antreneze mintea în diverse conexiuni legate de implicarea tuturor factorilor: oameni simpli sau funcționari în mecanismele Holocaustului. A fost un atelier extrem de educativ. Folosind diverse surse, am abordat subiecte sensibile, legate de drepturile omului, colaboraționiști, societate civilă și responsabilitate civică.

La ultimul atelier din această zi, dr. Rocco Giansante ne-a angrenat într-o altfel de abordare a Holocaustului sau Shoah (denumirea în ebraică), oferindu-ne o experiență atât educațională cât și afectivă datorită variatelor materiale prezentate. Ne-a arătat cum poveștile din spatele fotografiilor ne ajută să menținem vie memoria și să dăm viață acolo unde nu a mai rămas nimeni care să continue povestea.

Ziua 4. Experiența individuală în contextul istoric al Holocaustului

Același dr. Alex Avraham de la Yad Vashem a ținut o prelegere despre „Sala Numelor”, pe care am vizitat-o în aceeași zi. Cum în lagărele de exterminare nu s-a întocmit înregistrarea victimelor din motive lesne de înțeles, celor de la Yad Vashem le-a revenit misiunea extrem de dificilă de a identifica numele celor uciși în Holocaust. Plimbarea prin acea sală îți taie respirația, iar chipurile celor care te privesc din pozele alb-negru sau sepia, țes în mintea oricui povești neterminate despre copilărie, iubire, planuri și multe cuvinte nespuse.

Organizatorii au înțeles că simpla enumerare a unor fapte și cronologii nu face decât să plictisească și să nu aibă efectul scontat. Astfel că, în cea de-a patra zi, am avut șansa unică de a întâlni patru supraviețuitori ai Holocaustului, într-o întâlnire închisă din cadrul Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Abordarea aceasta personală a supraviețuitorilor a stabilit niște conexiuni extraordinare și ne-a transpus într-o lume care părea ireală în cel mai abject mod posibil, înțelegând că Europa acelor ani a fost departe de civilizație și că România acelor vremuri a fost și ea foarte implicată în Holocaust, chiar dacă prin soluții proprii, extrem de antisemite.

La începutul întâlnirii cu grupul nostru, ES dr. Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel a susținut o prelegere cu privire la aspectele istorice legate de Holocaustul din România. Mărturiile supraviețuitorilor au fost teribil de emoționante. I-am ascultat pe Hava Haas, medic și supraviețuitoare a pogromului din București, pe Zeev Schwartz și pe Benno Friedel, supraviețuitori ai Holocaustului din Transnistria. Seninătatea și luciditatea lui Ladislau Roth mi-a stârnit toată admirația. Compozitor și fost prim-dirijor al Operei naționale Române din Timișoara a supraviețuit lagărului de la Auschwitz. Mama lui avea să fie ucisă la câteva ore de la sosirea în același lagăr. Printr-o împrejurare favorabilă, Ladislau Roth a fost transferat într-un lagăr de muncă forțată din Austria, iar după eliberare și-a reluat studiile întrerupte, ajungând să dirijeze la Academia de Muzică Ferenc Liszt din Budapesta. La final am aflat și vârsta lui. Avea nu mai puțin de 103 ani. În încheiere a vorbit Colette Avital, renumit diplomat israelian de origine română, la rândul ei o supraviețuitoare a Holocaustului, fiind totodată și directoarea Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în Israel.

Ziua 5. Aspecte ale comemorării, aducerii aminte și educației

Rar mi-a fost dat să particip la o conferință atât de captivantă precum cea susținută de dr. Chava Baruch de la Yad Vashem. A vorbit despre „Cei drepți între popoare” (neevrei care au salvat evrei în timpul Holocaustului), iar în cadrul atelierului „Transnistria. Supraviețuirea și întoarcerea la viață” ne-a arătat atâta har pedagogic, încât cele trei ore petrecute alături de ea au lăsat impresia unei clipe. Am ascultat-o cu toții cu profundă admirație, iar singurul regret a constat în faptul că nu am mai întâlnit-o zilele următoare.

În ultima parte a zilei, același Rocco Giansante ne-a oferit ocazia de a învăța ceva nou în cadrul atelierului de lucru: activitatea cu mărturiile filmate. Ziua am încheiat-o cu o conferință susținută de Olga Ștefan despre „Viitorul Memoriei: Predând despre ieri prin intermediul artei, pentru un mâine mai bun”.

Cu puțin înainte să pornim spre hotel am primit prețioase îndrumări legate de bogatele resurse online de pe site-ul web al Yad Vashem.

Ziua 6. Excursia în Orașul Vechi din Ierusalim

După activitățile specifice de la Yad Vashem, în jurul prânzului am pornit într-o așteptată vizită în Orașul Vechi, unde am beneficiat de explicațiile unui ghid foarte profesionist și plin de entuziasm: Mordechai Leventer. Totul a fost minuțios plănuit, ca timp de șase ore să explorăm cât mai mult din mirajul acestui oraș minunat, adorat de adepții celor trei mari religii. Ne-am conectat cu istoria și cu spiritualitatea locurilor în feluri în care doar Ierusalimul ne lasă să le deslușim în acest Orient Mijlociu plin de farmec. Dincolo de acest oraș etern se ridică noul Ierusalim, într-o continuă schimbare urbanistică, modern, plin de viață, dar și de problemele inerente unei lumi în schimbare. Regimul politic actual și-a găsit multe critici printre cetățenii israelieni. Multe nemulțumiri sunt generate de o serie de legi, care au stârnit o reală criză, generând ample proteste, majoritatea concentrate în Tel Aviv, orașul căruia îi este atribuit eronat statutul de capitală, chiar dacă, din 1949, Ierusalimul se bucură de acest rol.

În contrast cu Ierusalimul, în Tel Aviv remarci imediat numeroasele clădiri zgârie-nori care te fac să înțelegi că te afli în inima unui oraș foarte dezvoltat, unde găsești giganți ai tehnologiei mondiale. Faptul că se pot baza mai puțin pe resursele naturale, i-au determinat să se reorienteze spre sectorul high-tech, inovațiile tehnologice clasându-i de multe ori pe primele locuri din lume. După cum spunea acum trei ani fostul ambasador în România al statului Israel, David Saranga, „proporția investițiilor în cercetare și dezvoltare din Israel e cea mai mare din lume”, aspect care se aplică în toate domeniile, inclusiv în educație. Din fericire ei au înțeles demult cât de vitală e investiția în educație.

Ziua 7. Masada și Marea Moartă

De Sabat, ziua sfântă a evreilor credincioși, totul e închis în Ierusalim. Niciun mijloc de transport public nu mai circulă în capitală, de vineri seara, când intră Sabatul, până sâmbătă seara, când iese. Organizatorii seminarului ne-au oferit oportunitatea de a ne îmbogăți și mai mult achizițiile culturale, astfel că, de Sabat ne-au pregătit o excursie la Marea Moartă și la Masada. Șoferul era arab, iar ghidul nostru, Cristina Amariei, era o româncă stabilită de ceva vreme în Haifa. Ne-a oferit informații prețioase și documentate pe tot parcursul traseului, așa încât am pătruns cu mult entuziasm în povestea Masadei. Accesul spre această fortăreață se poate face și cu telecabina, iar priveliștea de sus, unde stânci extrem de abrupte și neprietenoase te întâmpină peste tot, îți taie pur și simplu respirația. La baza ei, culorile atât de vii și de pitorești ale Mării Moarte mă fac să refuz gândul și previziunile atât de nefaste ale oamenilor de știință, care-i mai dau puține decenii de viață.

Și astfel gândul m-a purtat spre poveștile de viață ale acelor oameni care au trăit și care au umplut de bucurie viețile altor oameni, dar care au devenit victimele unei ideologii sumbre. Pe parcursul acestui seminar ne-am conectat cu atâtea povești de viață, care au zugrăvit un tablou atât de colorat, redând atâtea emoții… Am înțeles cu toții cât de asemănători am fost în multe aspecte ale vieții: modul în care au trăit, felul în care au iubit și acea voință puternică de a supraviețui. Ne revine, așadar, datoria morală să vorbim despre trecut, despre înțelegere și despre valori fundamental umane.

Prin cultivarea memoriei acelor evenimente și nu numai, împlinim o datorie față de cei care au trecut prin calvarul gheenei și poate ținem aprinsă speranța că lumea va fi mai bună, dacă reușim să nu uităm ce poate genera dezumanizarea și lipsa credinței.