„Semnătura indiană”, noul roman al lui Radu Sergiu Ruba, porneşte din viaţa reală a internatelor din România de dinainte de 1989 şi se prelungeşte, metaforic, prin lecturi în vasta cultură indiană. Romanul, apărut la Editura Trei, cuprinde în cele aproape 500 de pagini, destinul unui tânăr nevăzător care, la 17 ani, trece printr-o experienţă neplăcută, fiind cercetat de Securitate, în urma unei scrisori ale cărei ecouri s-au auzit la Radio Europa Liberă. Generaţiile actuale nu ştiu faptul că postul de radio, cu sediul la München, era singurul care spunea povestea adevărată a românilor sub regimul comunist, trăgând de multe ori semnale de alarmă. Pentru un nevăzător care nu-şi poate lua informaţiile din presă, radioul este ca un ziar vorbit, după cum afirmă de multe ori Radu Sergiu Ruba, cel care acum realizează emisiuni la Radio România. Aşa că, singurul gând al tânărului anchetat era că a ratat momentul ascultării scrisorii lui la Radio Europa Liberă.
Internatul elevilor nevăzători era cu totul diferit de cel al celorlalţi tineri, de altfel scriitorul spunând: „ne târam anevoie afară din somn şi din vis”, făcând referire la momentele în care se plimbau pe străzile Clujului – acolo unde se desfăşoară întreaga acţiune a romanului – şi înfruntau realitatea.
Drumul copilului din Satu Mare, ce-şi pierde complet vederea la 11 ani, este unul sinuos, acesta evadând din cotidian în lumea cărţilor. Era în internat o carte „vorbitoare”, adică „avea forma unei role cu un miez pe care se încolăcea o bandă infinită”. Pentru un copil cuminte, venirea mamei de la 200 de kilometri însemna ceva grav, ştiută fiind vorba ardelenească: „să nu mă faci de ruşine”. Deşi portretul mamei nu este zugrăvit la fel ca în alte cărţi ale scriitorului, găsim aici un personaj luptător pentru drumul în viaţă al copilului. Aşa se face că orice deviere pe cărări, care nu sunt pe placul mamei, era imediat „remediată”, mama fiind cea care se străduia din răsputeri să fie alături de copilul care şi aşa trăia într-o lume plină de pericole, pentru că nu vedea chipul oamenilor răi. În momentul în care securistul o anchetează şi pe sora lui, mama declară că: „O mai faci şi pe sora ta să dea declaraţii la Securitate. Doi copii am avut şi amândoi anchetaţi. Bine-mi şade”.
Spuneam de refugiul în poezie, romanul inserând şi „poezia aplaudată”, la primul concurs la care a participat Radu Sergiu Ruba: „Corabia-şi strânge pânzele ofilite/ mă tem că vor cădea ca nişte frunze/ nu vor mai fi din ape pescuite/ şi nici de vânt ori ceruri nepătrunse”. După cum mărturisea mai târziu, poeziile acelea aveau anumite coduri. Maşinile de scris în Braille i-au însoţit existenţa, ajutându-l pe Ruba să-şi construiască propria lume, pe care mai apoi am admirat-o şi noi prin intermediul cărţilor.
Implicat în multe activităţi ale şcolii, fiind cu mintea şi învăţătura înaintea colegilor de clasă, elevul era un pericol pentru acele vremuri, securistul spunându-i mamei: „Aşa-i de deştept băiatul dumitale că bine ar fi să-l mai iei din când în când pe acasă să i se odihnească mintea”. Acum, peste timp, când mama scriitorului are 95 de ani, cu siguranţă aceasta se bucură de parcursul fiului ei, acesta răzbind prin viaţă şi având un CV impresionant. A absolvit Facultatea de Limbi Străine la Universitatea București, și a fost pe rând, profesor de franceză, lector de engleză în proiectul Cambridge Standard English al British Council București, inspector în Ministerul Educației şi consilier al ministrului muncii. A îndeplinit funcții de conducere în Asociația Nevăzătorilor din România, și implicit, pe cea de președinte. Scriitorul a primit numeroase distincții în țară și în străinătate, între care Premiul Ministerului de Externe al Franței la Festivalul Mondial al Nuvelei Francofone și Ordinul Meritul Cultural al României în grad de cavaler.
Problema ce-i va afecta traiectoria, ajungând până la urmă să meargă la studii mai departe, de la Cluj la Bucureşti, nu era doar că un tânăr obişnuit scrisese la Europa Liberă – poate se trecea cumva cu vederea – ci că era şef UTC-ist. „Îmi ieşise din minte că mă puseseră cap de tineret comunist peste orbi pentru că învăţam cel mai bine şi fiindcă adusesem premii şcolii pe la tot feluri de întreceri, chiar şi literare”, mărturiseşte Radu Sergiu Ruba.
Romanul are imagini puternice, care ar putea sta la baza unui film despre viaţa tinerilor nevăzători. „Am fost vărsaţi grămadă cu toţii în program. Programul eram noi, creştea odată cu noi, se hrănea din noi, se apleca asupra noastră gata oricând să ne strivească”, spune, plastic, ascunzând de fapt şi tragediile acelor vremuri, scriitorul.
O veche carte indiană, cu povestirile ei, „citită cu degetele” şi trăită cu mintea, stă la baza construirii temei ce dă titlul romanului, în care o pasăre pe sârmă urmează destinul adolescentului. De altfel, cultura indiană l-a fascinat pe Radu Sergiu Ruba de-a lungul vremii, romanul de faţă inspirându-se din povestea zeului Vișnu (Vishnu), unul din zeii principali în religia hindusă, asociat conservării și protecției. Se spune că Vișnu are zece avatare majore, adică încarnări divine (pește, broască țestoasă, porc mistreț, om-leu, pitic), între care cele mai cunoscute sunt Krișna, Buddha și Rama, sub înfățișarea cărora este de cele mai multe ori venerat, conform Wikipedia. Acesta călătoreşte între lumi triumfător pe pasărea miraculoasă Vainateyananda.
Nu sunt lipsite poveştile de dragoste atunci când adolescentul simte primii fiori, spunând că: „Palma stângă a fetei, cu doi ani mai mare decât mine, mi-a acoperit palma dreaptă şi a rămas aşa o vreme. Ne împrieteniserăm”, sau, amintind de episodul primului sărut, spune: „Până în acele clipe nu mă sărutasem cu o fată pe gură. Era prima (Anfisa – n.n.) ale cărei buze le-am simţit sărate, pe urmă calde, apoi arzătoare, ca după aceea să mă aspire”. Suntem convinşi că acele clipe l-au inspirat şi pe poetul Ruba.
Printre personajele din carte îl amintim şi pe bistriţeanul Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, coleg de clasă cu Radu Sergiu Ruba. De la momentul trimiterii scrisorii la Europa Liberă, în 1971, spuneam că destinul tânărului s-a schimbat, însă povestea lui nu a rămas consemnată în dosarele CNSAS, la o cerere adresată în 2014, răspunzându-i-se că: „Nu s-a identificat niciun dosar întocmit pe numele Ruba Sergiu Radu”. Se pare că numele de cod sub care se ascundea povestea lui în arhivele de altădată ale Securităţii era Rubi.
Sunt puţini cei care oscilează şi o fac bine, scriind cu aceeaşi eficacitate şi proză şi poezie, printre cei care se află în studiul pe acest subiect al lui Andrei Moldovan fiind şi Radu Sergiu Ruba, care va apărea în cartea ce o vom publica postum anul acesta, „Romanele poeţilor”. „Semnătura indiană este un roman unic în literatura română, nu numai actuală, ci dintotdeauna”, scrie pe coperta IV, Dumitru Augustin Doman.
Romanul este unul memorialistic, zugrăveşte stări ale perioadei comuniste, este autoficţional, trecând însă dincolo de zidurile realităţii, propunându-ne o paralelă a vieţii interioare şi a celei exterioare a adolescenţilor cu deficienţe de văz şi a celor fără aceste deficiențe. Este, din câte ştim noi, cea mai fidelă oglindă dedicată semenilor noştri nevăzători, care trăiesc de două ori mai intens fiecare sentiment şi pentru care pericolul este mult mai eminent. Pe acest lucru cred că a mizat şi Radu Sergiu Ruba şi, cu siguranţă, ecourile vor fi pe măsură.
+ There are no comments
Add yours