Rodica Fleșariu Marinescu s-a născut în Brașov și s-a stabilit târziu în București, după ce a renunțat la cariera inginerească și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți italieniști. Redactor și curator la Muzeul Țăranului Român, beneficiind de burse de cercetare în arte la Roma, Rodica Fleșariu Marinescu a ajuns una dintre vocile importante ale receptării Italiei – Roma devenind permanența și centrul de interes în tot ceea ce înseamnă reflectarea culturală – și autoarea unor lucrări care gravitează în jurul Cetății Eterne: Roma – între jurnal și călătorie (2004) și Roma inedită (2016). Și lucrarea mai târzie, Amprente italiene1, relevă în primul rând o Romă inedită, descoperită la pas și redată într-un soi de singularitate (și singurătate) a expunerii permanenței sale. O Romă perpetuă, atemporală, se arată în ceea ce nu poate fi atins de mișcarea umană. „Oamenii sunt aproape sau complet absenți din fotografiile ei, și doar sporadic și marginal prinși în comunicările scrise”, notează prefațatoarea Smaranda Bratu Elian, cunoscuta italienistă (p. 6), ca și cum umbrele lor mișcătoare, efemeritatea prezenței lor nu ar face decât să tulbure la suprafața imaginii (indiferent de mijloacele de redare) ceea ce este imuabil. Prezența umană e mai degrabă cea a unor autorități tutelare in absentia, a unor personalități care impun prin puterea exemplului și a direcției: Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Horia Bernea, Dinu Adameșteanu, sau Vito Grasso și Bruno Mazzoni sunt asemenea autorități diriguitoare, ordonatoare, dar lor li se alătură o Ana Blandiana inedită la Librăria Bibli, redată în același spectru al tăcerii purtătoare de poezie (p. 28).
Roma inanimată e o Romă intimă, profund umană și fericită – întărește prefațatoarea: întotdeauna fericită – care se relevă, într-o bună parte a celor 47 de „amprente italiene” recuperate după jurnalele de călătorie. În 1991, anul primei călătorii în Cetatea Eternă, Rodica Fleșariu Marinescu se îndrăgostește iremediabil de acest loc. Ulterior, Roma devine o constanță, iar în lucrarea recentă autoarea expune, pe lângă imaginile clasice ale locurilor arhicunoscute, perspective inedite: cea de pe Monte Mario, ipostaze ale apropierii de bazilica San Clemente a cărei siluetă se întrezărește în Periplul umanistic al lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga, perpendicularele pe Via del Corso, muzeul-atelier Canova Tandolini, Colina Aventino și Grădina cu portocali, podurile de peste Tibru, Via Margutta a filmelor Vacanță la Roma și Un american la Roma, Campo de’ Fiori, La „Tavola Calda”, „le statue parlanti” sau cartierul Coppedé, descoperit la indicația lui Bruno Mazzoni, în același cadru atemporal, cum este cel proiectat dinspre Via Ombrone, unde absența devine așteptare înainte să devină stridență (p. 94).
Amprente italiene e cartea care conține eseuri despre o Romă-decor și, prin extensie, despre o Italie-decor, ca imense expoziții de artă, în care prezența umană se subînțelege în expunerea cotidiană a acelorași drame și a acelorași bucurii. Nu un jurnal de călătorie e cartea, ci o sumă de eseuri despre rătăcirea voluntară în Roma (într-o jumătate de lucrare) și a unei peregrinări (în cealaltă) în care, pe lângă marile orașe ale Italiei: Napoli, Florența ori Venezia, locuri mai puțin cunoscute precum Ostia Antica, Orvieto, Grado, Aquileia, Palestrina ori Civitavecchia sunt arătate lumii nu ca pretext de călătorie, ci ca pretext de descoperire de sine. Prin urmare, „amprentele italiene” sunt o sumă de eseuri despre condiția umană, ale cărei urme rămân vizibile, în ciuda ascunderii lor îndărătul obiectivului, în istoria care îi resoarbe. Smaranda Bratu Elian găsește în aceste eseuri un memorial al experienței, „pentru că eseurile au o privire retrospectivă învăluită în aburul ușor al nostalgiei, aș zice că ele mai degrabă decât să alcătuiască un jurnal de călătorie sunt un memorial, memorialul unor experiențe fericite” (p. 8).
Textele Rodicăi Fleșariu Marinescu din Amprente italiene, în ciuda cețurilor nostalgice care învăluiesc locurile în expunerea lor atemporală, au tăietura precisă a autorului format într-o anumită disciplină a minții, care a pregătit minuțios unghiul în care umbrele zgomotoase ale trecerii se îndepărtează, care s-a documentat pentru a obține acest unghi și a cântărit apoi perspectiva, care a pășit pe drumul care duce neîndoielnic la Roma, iar aici pe cel care se îndreaptă spre un loc-origine, Accademia di Romania, de unde încep toate amintirile, pregătirile, plecările, reîntoarcerile, tulburările și tăcerile. Undeva, în acest cadru nemișcat în care protagoniștii istoriei sunt așteptați să pășească, pe ziduri sau pe ecrane interioare rulează imagini din Brașovul natal. Iar apoi se proiectează același drum, pe care este imposibilă rătăcirea.
Note:
1 Rodica Fleșariu Marinescu. (2022). Amprente italiene. Prefață de Smaranda Bratu Elian. București: Peter Pan Art. 325 p.
+ There are no comments
Add yours