Adrian Lesenciuc, Povestiri pedagogice

Alegere și Destin e al doilea volum de proză al scriitoarei Rodica Mariana Niculescu, apărut în 2023 la editura brașoveană Pastel. O lucrare amplă, consistentă, extrem de densă, Alegere și Destin e dificil de așezat pe anumite coordonate ale subgenului literar. Douăzeci și șapte de povestiri distincte, fiecare cu caracter moralizator, cu personaje diferite, alcătuind o lume din fragmente, se încadrează în rama explicativă a dialogului dintre doi seniori. O viziune a vieții prin lentilele senectuții, proaspăta lucrare a Rodicăi Mariana Niculescu așază povestirile în cele cinci secvențe intermediare din cele șapte ale lucrării, în ipostaze ale singurătății, egocentrismului, greșelilor în viață, curajului și optimismului, propunând o grilă de lectură atipică, aceea a reinterpretării vieții în secvențialitatea ei prin prisma relecturii la vârsta înțelepciunii a uneia dintre marile cărți ale înțelepciunii, Micul Prinț. Această așezare atipică poate fi înțeleasă fie ca o colecție de povestiri, fie ca un roman cu multiple ferestre, ca o poveste asemănătoare Nopților arabe în care nu fluxul unidirecțional al Șeherezadei să fie soluția, ci recompunerea de amintiri pe marginea unor povești de viață. Autoarea îi pune în dialog pe cei doi seniori, Alin și Simion, vecini și participanți la același fel de împărtășire din fluxul vieții în trecere, ca și cum ar fi privit viața de la fereastra trenului, care admit să pornească astfel într-o călătorie de cunoaștere și recunoaștere (perspectiva lui Alin) sau de regăsire (perspectiva lui Simion). Singurătatea fiecăruia se împletește cu a celuilalt, într-o singurătate în doi, din care nu dispare puterea contemplării, dar în care, prin dialog, sunt atinse paliere interpretative noi. Dinspre singurătățile protagoniștilor izvorăsc ipostazele singurătății, în care eroi în trecere, călători prin propriile vieți, nu se devoalează decât atât cât este necesar pentru a închega propriile povești. Nu contează vârsta lor ori locul acțiunii, ci doar experiența și un soi de judecată blândă, împăciuitoare, de la o vârstă a blândeții, care lasă loc îndreptării, și care nu cere intervenția în predeterminarea faptelor (ca predeterminare a stărilor și a angajării în viață). Aceste ipostaze sunt ale unor oameni obișnuiți, care trăiesc eșecul în viața sentimentală, ori care au pretenții ridicate și nefondate în raport cu propriii copii, care se afișează în tăvălugul social ca tineri însingurați, împrieteniți cu și de tăcerea lucrurilor. Aceste secvențe – așa cum am exemplificat în raport cu primele în ordinea apariției în volum – sunt integrate într-un cadru discursiv amplu, într-un cadru integrator, care dă sens vieților și motivează faptele. Prin urmare, aceste povești se relevă în rama în care sunt incluse în dialogul dintre Alin și Simion ca povești pedagogice. Ele servesc atât explorării – perspectiva lui Alin – cât și rememorării – cea a lui Simion – chiar dacă, pe parcurs, accentul se schimbă dramatic.

Alegere și Destin se devoalează și ca proză de moravuri, proză a unui mediu social care evidențiază detaliile factuale și valorile unui timp și ale unui spațiu – nu lipsesc notațiile despre și întâmplările legate de tot ceea ce este actual și important în lumea noastră, evident, nici cele conectate la pandemie, nici cele privitoare la efectele războiului de la graniță –, iar personajele unei asemenea scrieri reflectă o realitate complexă și multifațetată, unele fiind capabile să se schimbe – autorul nu intervine nici în alegeri, nici în destin –, altele nu. În mod similar ipostazelor singurătății se relevă celelalte, ale egocentrismului, însemnând și nevoia de împlinire imediată, și cea de îmbuibare, și toate deformările de traseu generate de ponderea mult prea mare a egoului personajelor, sau ale greșelilor în viață, reparabile sau nu, justificabile uneori. Dar nu numai aceste ipostaze ordonează parcursul, ci și multiplele perspective sociale, apropierea de personaje din diferite unghiuri, fie prin simpla abordare, fie prin falsa impresie a socializării în condițiile închiderii în carcasa habitaclului în care nu există altă conexiune decât cea cu multiplele rețele. Nu doar o sumă de ipostaze, ci și o sumă de iluzii reliefează lucrarea: a binelui, a iubirii, a Occidentului, într-o derulare în planuri multiple și încâlcite, reflectând o lume confuză în care nu există nicio altă șansă în a restabili ordinea decât prin povestea proiectivă și recuperatoare a memoriei și prin învățarea din poveste. Din acest considerent privind, povestirile Rodicăi Mariana Niculescu devin, cum aminteam, povestiri pedagogice. Ele învață protagoniștii romanului (acceptând lucrarea ca roman) să opteze pentru principii și valori, să-și învingă spaimele, să se apropie de oameni: „Am senzația că spaima aceasta, de care eu mă feresc ca de moarte, este cel mai păcătos dintre viruși și pandemia de spaimă are toate șansele să oprească trenul vieții, al vieții întregii planete.” (p. 215).

Înfrângerea spaimelor e una dintre mizele cărții, dar această victorie nu se poate obține decât prin cunoaștere, prin ceea ce mijlocesc școala și societatea, prin ceea ce permite închegarea singurului liant social posibil, încrederea. De aceea (re)lectura Micului Prinț, fie și ca lectură amânată, permite prin prisma acestei cărți apropierea de lucruri cu inima – în fond, adevărul numai așa se relevă – proiectând lumină de la înălțimea vârstei protagoniștilor din povestirea-cadru și asupra trecutului propriu, și asupra viitorului umanității. Romanul Rodicăi Mariana Niculescu nu este doar despre asumare și destin, ci despre asumare și atunci când nu e chip de împotrivire față de destin. E despre viață în profunzimea ei, despre memoria care activează și uitarea, despre condiția umană în cea mai simplă și eficientă formă a redării ca experiență, prin povestirea pedagogică.

¹ Rodica Mariana Niculescu, Alegere și Destin, Editura Pastel, Brașov, 2023, 396 p.