Turnirul de poezie, competiție organizată de Uniunea Scriitorilor, e un soi de privire în atelierul de creație al scriitorului înainte ca produsul finit să poată fi expus între coperte. Una dintre surprizele precedentei ediții a turnirului desfășurat la Alanya, poezia lui Cristian Muntean, a fost publicată în volum. Cartea, intitulată Culoarea zilei. Jurnal poetic, e mai mult decât o simplă lucrare. E un adevărat album. Însoțită de acuarelele artistului plastic brașovean Horia Țigănuș, lucrarea a apărut în 2023 la Editura Agnos. E o lucrare solară, care încununează o creație poetică în continuă șlefuire, totodată în continuă căutare de sine. Dezbrăcată de tentații extralirice, sensibilă, sugerând trecerea și bucuria amintirii, cartea lui Cristian Muntean îmbie la o extatică și luminoasă conștientizare de sine în gravitare în jurul vârstei de aur a vieții. Poetul o numește „anotimpul de trecere prin lumină” (Poartă) și o definește în raport cu o ancoră, casa-poem, reperul de nezdruncinat din poezia sa: „casa ce mi-a împărtășit amintirea / a devenit poem / ferestre – ochi râzând în soare – privesc / marea în verde crud. // mă-ntorc din drum într-un sărut de vară / bucurat de priveliștea / odihnită / în trupul cuvintelor ce șopteau / din când în când / Tristele lui Ovidiu // viața nu dădea semne că s-a trezit din / labirint / păstra o sobrietate fără / anotimpuri” (Loc), în care mansarda copilăriei restrânge cercul identitar, expune punctul de maximă tensiune în firul amintirilor: „mansarda copilăriei a prins viață / de noapte / heruvimi cu ochii cât cepele / au rămas agățați de fereastra copilăriei / martori tăcuți ai nopților albe / ce numărau zilele” (Mansardă). Simplă și aparent fragilă, poezia lui Cristian Muntean din Culoarea zilei e de fapt rezultatul acordului fin dintre propriile trăiri și limbajul care să dea chip lucrării din tării. Situat de partea luminoasă a locului redat prin falsele pasteluri, așa cum o mai făcuse anterior brașoveanul Nicolae Stoie, conectat la Ocna Sibiului din propria-i copilărie, poetul expune mai degrabă un peisaj al sufletului și al minții, în raport cu unicul punct cu certitudine fix de pe cerul vieții, în simpla constatare a existenței lui: „lumina din asfințit // unica realitate de trăit” (Asfințit) ori ca îndemn spre a evita rătăcirea: „străduiește-te să-ți arunci masca lumească / neînserata zi așteaptă” (Turn). E atâta asumare în angajarea aceasta încât întregul peisaj închipuit al celui navigând în barca îndepărtată de țărm, în ziua care „pare mai lungă decât orice sfârșit” (Asfințit) se poate așterne pe pagină în culorile apoase de la convergența turcoazului mării cu albastrul curat al cerului. Între cele două medii, care par că se varsă unul în celălalt, într-un orizont al luminii târzii, navigarea e fie trecere închipuită, fie etapă a stagnării în aer ca a săgeții desprinse din arcul lui Zenon. Întâmplător, ceea ce pagina pară expune în culoare, culoarea textului traduce pe pagina din stânga în peisaj interior. E o lecție de viață, care oprește timpul în încremenirea eleată, încât de oriunde ar fi privit peisajul interior, spre exemplu din Terasă, „trebuie să învăț cum să trec neauzit / prin mari încercări”, reflectarea lui în oglinda acuarelei deschide fereastra spre propriile terase ale lectorului oprit din drumul imediatului. În această călătorie, redată în instantanee ale parcursului interior, culoarea vine din reflectarea lumii în propria conștiință. E multă pace acolo, tulburată doar de repere ale unui parcurs care își reclamă insularitatea, care transformă drumul și vectorii lui (barca) în locuri ale întemeierii: „să stăm împreună în ochiul de apă / liniștit cu gânduri limpezi / solemnitatea mării se-ntinde spre țărm / cuprinzându-ne eroic sufletele / în răcoarea asfințitului // barca îndrăgostită de viață / a devenit insulă // vom trăi împreună / depărtări răsturnate de valuri / într-o singură uitare” (Viitor).
Un volum de versuri în care emoția sincroniei dintre plasticitatea imaginii închipuite, cea de pe pagina pară, și peisajul interior, de pe pagina impară, este sentimentul care însoțește lectura, în care lirismul nu este amenințat de umbra niciunui trecător nor epic, biografist, este greu de rezumat ca orizont, ca tendențialitate, ca miză. Există, însă, o prezență constanță, vectorial expusă în peisajul interior static, aceea a sacralității fiecărei ipostaze. Fiecare ilustrată interioară e un pas spre Dumnezeu. Poetul creștin a ales o altă cale spre a își expune avansul sufletesc, îndepărtându-se de clamarea clasică și expunând instantanee animate de această tendențialitate. Reperele unui parcurs ne apropie, în expunerea ilustratelor, de drumul asumat. Există un orizont marin îndepărtat în constantele expunerii, dar și o casă-ancoră, și o lentă pendulare între cele două limite. Între ele sunt figurate fugar câteva repere, un turn singuratic, o siluetă feminină materializând dorința, și o barcă ilustrând vehiculul timp. În rest, două medii în întrepătrundere, ca oglinda apei cu clarul cerului, dragostea și credința, care recreează lumea, care o poartă invers, spre începuturi, spre materializarea în cuvânt: „soarele încălzește amintiri / în fereastra timpului // trupul ne-a devenit cuvânt” (Așteptare). Există în această poezie a lui Cristian Muntean liniștea și solemnitatea blagiană de la începuturile poeziei sale, ori seninătatea și împăcarea din poezia ultimelor volume, completate de o voință nepământeană sălășluită în versuri, care ține pe loc imaginea expusă din parcursul interior, care o controlează, care îi dă sens prin expunerea gradată a instantaneelor în drumul spre orizont. Această expunere dă ritmul, iar zăbovirea asupra fiecărei pagini ilustrează eternitatea. Trecere și rămânere deopotrivă în eternitate, sub lumina mereu caldă a amintirilor, o subliniază cu mare sensibilitate poeta Liliana Ursu în prefață, poezia lui Cristian Muntean e completată de pictura lui Horia Țigănuș, cu care compune o adevărată „simfonie a culorilor în ritm de vecernii”.
Notă:
1 Cristian Muntean. (2023). Culoarea zilei. Jurnal poetic. Cu ilustrații de Horia Țigănuș. Prefață de Liliana Ursu. Sibiu: Agnos.
+ There are no comments
Add yours