În perioada 16-23 mai 2025, s-a desfășurat în județul Sălaj a 8-a ediție a taberei internaționale de fotografie „Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste”.
A fost o ediție frumoasă, plină de culoare, cu tradiții, povești și oameni frumoși, care ne-au întâmpinat cu brațele deschise, cu bunătăți tradiționale, cu multă bucurie și dorința de a ne arăta frumusețile locurilor!


Fotografii de renume internațional și participanții la această tabără au fost: Irene Ehrenreich & Stefan Stuppnig (Austria), Jef Lemmens (Belgia), Krzysztof Muskalski (Polonia), Lewis Ka Yin Choi (Hong Kong), Gottfried Catania (Malta), Nenad Martić (Croația), Bikfalvi Zsolt (Carei – România), Adela-Lia Rusu (Oradea – România), Ovi D. Pop (Oradea – România), Mirel Matyas, Lucian Goga și Cosmin Giurgiu. Ei au surprins, prin viziunea lor proprie, ceea ce li s-a părut mai frumos, mai creativ și mai atractiv pentru promovarea acestor locuri, atât prin postări pe rețelele de socializare, cât și prin participarea cu aceste fotografii la saloanele internaționale de artă fotografică.
Pe parcursul celor șapte zile ale taberei ne-au însoțit modelele Paula Ciotlăuș și Daria Pășcuță. Mulțumim celor doi minunați ghizi, Gabriela Dregan și Florin Opriș!


Povestea a reunit nu doar artiști fotografi din țară și străinătate, ci și membri importanți ai comunității locale – fermieri din Sălaj și din împrejurimi. Prezența acestora a evidențiat legătura profundă dintre tradiția agricolă a zonei și valorile culturale promovate prin arta vizuală.
Summit Agro România, un partener loial al fermierilor români de 28 de ani, ca și companie japoneză, își asumă responsabilitatea socială de a contribui la susținerea culturii, artei și creației, care sunt esențiale pentru dezvoltarea tehnologiei și transformarea României într-o țară prosperă.


Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de noi:
– Hotel Griff Zalău (Monica Băgărean – manager);
– Episcopia Sălajului și Mănăstirea Strâmba;
– Primăria Comunei Buciumi (Ioan Eugen Lazăr – primar);
– Ileana Grațiana Pop (Expoziția de Artă Populară din Ciumărna);
– Primăria Comunei Almașu (Gál-Máté István – primar);
– Cosmin Giurgiu și Lavinia Hagău (Țara Călatei);
– Summit Agro România (Patricia Știrbu – președinte);
– Podgoria Silvania Șimleu Silvaniei;
– Zestrea Silvană (Daniel Stejeran – manager).
Am vizitat și fotografiat o mulțime de locuri frumoase din Sălaj: Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Țăudu, comuna Almașu, Casa tradițională din Jebucu, oameni simpli din localitățile Stana, Petrinzel și Sfăraș, Mănăstirea Strâmba, Expoziția de Artă Populară din Ciumărna realizată de Ileana Grațiana Pop, Silvania Bio, Fabrica de căzi de baie West&Co, Fabrica de cărămidă Cemacon, Muzeul tradițional „Casa Lupuţ” din Cizer, Muzeul Etnografic din Răstolțu Mare (înființat de poeta locală Angela Maxim), Centrul de echitație Táltoș Crasna, Cascada Șipot, Biserica de lemn din Răstolțu Deșert, Domeniul „La Maxim” din Răstolțu Mare, Castrul roman de la Buciumi, Cetatea Báthory din Șimleu Silvaniei, Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău, Biserica Romano-Catolică din Zalău, Biserica Reformată din Zalău, Catedrala Sfânta Vineri din Zalău, Flashmobul din centrul orașului Zalău și spectacolul de muzică populară „Ansamblul Meseșul și invitații” de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău.


Fotografiile realizate în această tabără vor intra în patrimoniul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Consiliului Județean Sălaj, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei” și vor face obiectul unor expoziții itinerante în Zalău, Oradea, Carei și în alte țări de unde au provenit fotografii participanți.
De asemenea, fotografiile vor fi folosite la realizarea unor cataloage, pliante și calendare de promovare a Sălajului.
Tabăra internațională de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste” a fost organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (Daniel Săuca – manager), Asociația Foto Club Varadinum Oradea (Adela Rusu – manager proiect) și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei” (Paul Maghiu – manager).




Partenerii acestui frumos proiect au fost Summit Agro România, Zestrea Silvană și Hotel Griff.
Pe pagina de facebook „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste” vor fi postate toate fotografiile realizate în tabără!
Mulțumiri tuturor pentru contribuția adusă la promovarea județului Sălaj!
Proiectul merge mai departe!



