Articole

Abstracția expresionistă sugestivă și visată de Flavius ​​Lucăcel

Pe 25 iulie 2022, am asistat la vernisajul expoziției „Silvania del Edén” a marelui pictor român Flavius Lucăcel, la Institutul Român de Cultură din Madrid, în prezența artistului.  A fost un privilegiu să cunosc tablourile și persoana acestui pictor foarte cordial și arhanghelic, cu care am stabilit imediat, datorită simplității sale personale, ceea ce Goethe numea cu măiestrie „afinități elective” de simpatie și afecțiune.

Propunerea operelor Edenului de către acest interesant pictor se mișcă între expresionismul sugestiv și oniric, care ne evocă și ne amintește de cei mai buni pictori expresioniști din „Der Blaue Reiter”, precum Kandinsky, și abstracția lirică și materială a unui Miro sau un Klee. Lucăcel propune ferestre-oglindă în pete desfășurate orizontal și vertical, unde albul, albastrul și roșul domină în cele mai abstracte feluri, sau în flori, sau în elemente vegetale construite în compoziții organizate într-un mod ascuns, geometric și decorativ, și verdele și galbenul în sugestivele peisaje construite în compoziții voalate, îndepărtate, de Cézanne. Dar sunt și tablouri-ferestre sau unele par a fi concepute pentru covoare sau prosoape care au fost despuiate de valoarea lor funcțională și practică și folosite doar pentru valoarea lor expresivă și sugestivă din punct de vedere estetic și pictural, în sensul picturii ca o artă de a colora în cercuri. O oglindă care exprimă dramatism, dar paradoxal bucuria de a trăi, a unei lumi care există doar în imaginația pictorului nostru. O lume care, de fapt, este o creație personală și poetică a lui Flavius Lucăcel. Prin aceste tablouri-ferestre și picturi-covoare sau picturi-prosoape, el creează un muzeu sentimental, care trebuie privit din exterior spre interior, dar pe care artistul îl invită să-l privească din interiorul imaginarului său și spre ochii privitorului.

 În cele din urmă, aș dori să adun cuvintele pictorului însuși, care explică procesul său de creație și materialele folosite, precum și intenția sa atunci când le folosește: „Am folosit pentru aceste lucrări prosoape și covoare tradiționale țesute de femeile din satul meu, Aluniș, Sălaj. Ferestrele, realizate de Gheorghe Sana din satul Tihău, mi-au fost dăruite de fiul său, care s-a ocupat de ele după demolarea vechiului său cămin. De asemenea, am recuperat rame de ferestre din clădiri monumentale din Cluj, care se schimbă cu ferestre moderne. Sunt realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea în atelierele din Budapesta, iar lemnul, garniturile și îmbinările sunt intacte; cu siguranță fondatorii lor au muncit mult. Scăpat de grija de a ne pierde rădăcinile, inițiativa mea este să îndemn timid să păstrăm ceea ce au realizat”.

Traducere de Mihaela VECHIU

Fotografii de Mihaela VECHIU și Carlos D’ORS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *