7 trepte în Steiniger sau despre tată şi fiu

Ioan Cioba nu a forţat porţile literaturii, ci a venit, cumva, firesc, parcursul lui adunând ani de la o apariţie editorială la alta.

Cunoscut în viaţa bistriţeană ca şeful de la Buletine, Ioan Cioba construieşte un drum bine „cercetat” de către acesta, de parcă ar dori să nu se găsească nicio piatră nelalocul ei, niciun nisip mişcător. Cel care are grijă ca fiecare bistriţean să-şi poată dovedi existenţa prin intermediul cărţii de identitate, propune, în poeziile lui, o structură ce are la bază rădăcinile neamului său din cartierul Viişoara, deci tot despre identitate e vorba. „La Ioan Cioba locul apare… într‐o proiecție fantasmară și fantastă, cu reverii saturate de o melancolie iradiantă și de o melodioasă tristețe metafizică”, este de părere Petru Poantă. Nu întâmplător, prima carte a fost intitulată „Nopţi la Viişoara” şi a fost dedicată memoriei mamei, trecută mult prea repede prin poarta veşniciei. După mai bine de zece ani, scoate „Ioan din satul păgânilor”, ce surprinde călătoria de pe meleaguri bistriţene în cele mai exotice locuri, Ioan Cioba fiind un împătimit călător. La o distanţă de alţi zece ani, apare al treilea volum de versuri „7 trepte în Steiniger / 7 steps in Steiniger” , Editura Napoca Star, versiune româno-engleză, ce surprinde momentul despărţirii tatălui său de această lume şi călătoria spre o stea. Steiniger este numele străzii unde locuieşte poetul, în Viişoara, şi s-ar traduce din germană prin „pietros”.

De remarcat că, la fiecare carte, Ioan Cioba a avut cuvântul însoţitor semnat de oameni cunoscuţi ai literaturii, precum Petru Poantă, Cleopatra Lorinţiu sau Adrian Popescu, iar la antologia „Treizecişitrei”, în care ne propune întâlnirea cu tot atâţia poeţi bistriţeni, prefaţa este semnată de Constantin Cubleşan.

Recentul volum a fost lansat împreună cu romanul „Scrisori din Regatul pustnic”, apărut cu pseudonimul Hayden Dorf, „o incursiune plină de pericole, o echilibristică între viaţă, iubire, falsă idolatrie şi moarte, reunind personaje prinse într-o naraţiune bine strunită”, după cum spune Florin Ardelean într-un text semnat în revista „Arta”. Cartea a apărut la Editura Charmides şi este tradusă în șapte limbi, şi este deja prezentă pe site-urile de vânzare, amintind aici şi cunoscutul „Amazon”. Povestea acestui roman amplu demonstrează încă o dată capacitatea de exprimare a scriitorului, atât în registrul liric, cât şi în spaţiile ample ale prozei.

Revenind la cartea apărută la Editura Ecou Transilvan, în prefaţă, Adrian Popescu spune că: „autorul construieşte lucid, dar nu ucide emoţia, versul e fluid dar controlat”. Împărţită în şapte secvenţe (cifră magică), cartea descoperă durerile căii spre nemurire, aşezate de fiul ce se află în imediata vecinătate a tatălui, în versuri. „Azi tata mi-a spus pentru întâia oară/ că simte osteneala întinzându-se mută/ ca o pecingine interioară”, scrie poetul, continuând în forţă: „vorbele tatii ard ca suflul exploziei/ mii de duhuri se tânguie nevăzute/ notele lor biciuiesc violet/ liniştea mea puhavă şi străvezie”.

Se fixează în memoria cărţii şi a noastră versurile: „în această noapte/ şoarecii singurătăţii sunt mai mari/ sunt mai mulţi/ şi n-au nicio milă” şi „dar totdeauna mi-am zis că eu voi fi altfel/ că nici măcar gâfâitul nu-mi va fi ca a lui/ şi nici teama crescând cât o clopotniţă/ când asfinţitul îi întorcea ziua toată pe dos/ ca pe o jilavă traistă/ cămaşa disperării/ şi el îngâna fără noimă într-un delir/ nu lăsa Doamne spaimele afară din vis”, ce vor apărea în fiecare capitol al cărţii.

Durerea tatălui este prelungită de fiu în poezie, iar când acesta este captiv „între foile ferestrei”, rememorează secvenţele trecutului. Cât adevăr în care ne regăsim mulţi, spune poetul: „tot mereu am fost amândoi/ dar cât de puţin împreună”. Momentul în care tata se preschimbă într-o „pasăre goală” devine unul al deznădejdii, dar al speranţei prin rugăciune. Când acesta îi mărturiseşte fiului „zilelor mele nu le mai sunt/ de o vreme părtaş”, acesta îşi pregăteşte vâslele unei bărci imaginare care să-l scoată la liman pe cel care i-a dat viaţă. „În măduva brună a gândului” apar monştri şi îngeri, amintindu-ne aici de credinţa din satele noastre că la despărţirea sufletului de trup, acesta are „vedenii” cu lumea spre care se îndreaptă. „Tata a devenit/ morarul propriilor spice”, scrie poetul, cel care ştie bine că vei culege şi vei duce cu tine pe calea cerului ceea ce semeni în viaţă. „Fiule, încă n-am învăţat să trec/ prin viscolul desăvârşirii/ ca printr-o vamă a bucuriei/ şi să rămân tot mai des în urma paşilor mei”, spune tatăl, cel care „aduce în braţe/ coşul plin cu ouăle spovedaniei”. Se vede faptul că Ioan Cioba cunoaşte rânduielile bisericii şi ale trecerii sufletului într-o altă etapă.

Impresionează versuri precum: „Ce să-ţi răspund, tată/ Cuvintele se chircesc în neputinţă” sau cele din preajma marii sărbători a Naşterii Mântuitorului: „Se apropie iarăşi Crăciunul/ Hai, tată, să mai colindăm o dată amândoi/ Ca în iernile din celălalt secol/ Să împărţim iar lumina şi ceara/ Şi umbra zăpezii din cetini”. Dorinţa aceasta a Crăciunului împreună cu familia o simt mai apăsat cei ai căror oameni dragi au plecat deja să colinde în ceruri. Şi se spune că de sărbători se întorc acasă.

Cartea se încheie într-un mod aparte, fiul devenind una cu tatăl, semn al continuării neamului pe pământ: „azi nu ne mai deosebim cu nimic/ două noduri sihastre tăcute/ în fuioarele cântătoare ale iernii”, spune poetul, cel care repeta obsesiv că nu va fi ca tatăl, ajungând, în final, să afirme „sunt el”.

Despre Ioan Cioba, Constantin Cubleșan spune că se defineşte pe sine „într‐o mereu și obsedantă căutare a propriei individualități artistice, ajunsă la o formulă de expresie inconfundabilă”.

Pornită din durere, această carte este plină de emoţie. Se vede că este construită pas cu pas lângă patul durerii, este unitară, ca un poem prelung. Cursivitatea, limpezimea, prezenţa metaforelor atât cât trebuie (versul nefiind încărcat inutil) fac din poezia lui Ioan Cioba una la care revii de fiecare dată cu plăcere. Nu e puţin lucru.