150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu

Născut la 8 ianuarie 1873 la Șimleu Silvaniei¹, Iuliu Dumitrie Maniu provine dintr-o familie cu vechi tradiții istorice românești. Astfel, în anul 1699, înaintașul său, Laurențiu Man, a primit diplomă nobiliară de la împăratul Leopold și avea blazon propriu.

Una dintre surorile lui Simion Bărnuțiu, Ileana, s-a căsătorit cu Teodor Man, aceştia fiind bunicii lui Iuliu Maniu. Așadar, Iuliu Maniu a fost strănepotul ideologului Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, Simion Bărnuțiu.

Pe linie maternă, bunicul său a fost Demetriu Coroianu. Și-a început cariera ca profesor la Blaj, alături de Simion Bărnuțiu și Timotei Cipariu, iar după căsătorie a fost hirotonit ca preot greco-catolic în parohia Bobota, unde a văzut lumina zilei fiica lui, Clara. A devenit apoi protopop de Craidorolț, vicar al Silvaniei, canonic și rector al seminarului teologic din Gherla, unde a și sfârșit, în anul 1891.

Din punct de vedere politic, Iuliu Maniu i-a urmat în funcția de președinte al Partidului Național Român lui George Pop de Băsești, care trece în eternitate la scurt timp după Marea Unire, la 23 februarie 1919. Lui Iuliu Maniu i-a urmat în funcție ucenicul său, Corneliu Coposu. În ordine cronologică, Simion Bărnuțiu, George Pop de Băsești, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu sunt considerate cele mai importante personalități politice pe care Sălajul le-a dat istoriei.

În ceea ce privește activitatea profesională, Iuliu Maniu s-a format la școlile Blajului, Zalăului, iar studiile superioare juridice le-a urmat la Universitatea din Cluj (Facultatea de Drept, 1891-1896), pe care le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit doctor în Drept în anul 1896.

Școlile Blajului și perioada în care a îndeplinit funcția de avocat al Mitropoliei Blajului și-a pus puternic amprenta asupra devenirii sale politice, a moralității și intransigenței sale memorabile.

A fost unul dintre artizanii Unirii Transilvaniei cu România, președinte al Consiliului Dirigent și prim-ministru al României în trei guverne naţional-țărăniste. A devenit apoi liderul opoziției democratice din România și a luptat în permanenţă împotriva oricăror încercări de îngrădire a libertăţilor cetăţeneşti şi de instaurare a unor regimuri dictatoriale, fie că au venit din partea lui Carol al II-lea, a mareşalului Antonescu sau a comuniştilor. A avut un rol foarte important în realizarea actului istoric de la 23 august 1944, prin care România a ieșit din alianța cu Germania hitleristă, scurtându-se războiul cu cel puțin șase luni. Lider al opoziției democratice din România, Iuliu Maniu a păstrat pe toată perioada războiului legăturile tradiționale ale României cu anglo-americanii, prin diferiți agenți secreți și a negociat până în ultimul moment condiții cât mai favorabile de ieșire a țării din război.

 În urma înscenării de la Tămădău, din 14 iulie 1947, liderii PNŢ, în frunte cu Iuliu Maniu, sunt arestaţi, iar partidul este desfiinţat. Iuliu Maniu avea vârsta de 74 de ani. După un simulacru de proces, regizat de la Moscova, în data de 11 noiembrie 1947 a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în temniţă grea pe viaţă datorită vârstei, precum şi la confiscarea averii. Ironia sorții făcea ca artizanul Marii Uniri să fie acuzat de trădare de patrie de către un tribunal dirijat de ocupantul sovietic. A ajuns astfel în celularul închisorii politice din Galaţi, unde a stat până la finele anului 1951, când a fost transferat la Sighetu Marmației, împreună cu ceilalţi lideri PNŢ.

Ca şi în viaţă, Iuliu Maniu a fost şi în închisoare acelaşi model de conduită şi nobleţe morală. Astfel, cât timp s-a aflat în detenţie, nimeni nu a încercat să-i schimbe conduita, să-i „spele creierul”, apreciindu-se că efortul acesta ar fi fost zadarnic.

A fost lipsit de cele mai elementare îngrijiri medicale și a sfârșit în chinuri groaznice la 5 februarie 1953, trupul fiindu-i aruncat în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, iar osemintele lui nu au mai fost găsite nici până astăzi, pentru a avea parte de o înmormântare creștinească și o cruce la mormânt.

Ideea realizării prezentei lucrări a apărut în Anul Centenar – 2018, în momentul în care am elaborat volumul dedicat personalităților sălăjene din generația Marii Uniri². Desigur că printre ele se află, la loc de cinste, Iuliu Maniu. Elaborând o schiță biografică a marelui om politic, care a fost inclusă în volum, am observat că de-a lungul timpului am publicat câteva zeci de articole despre viața și activitatea lui.

Primul articol, pe care l-am publicat în urmă cu 20 de ani, în revista Silvania, scoate în evidență un episod inedit din activitatea lui Iuliu Maniu, și anume participarea la (re)sfințirea bisericii din Bobota, locul în care și-a început cariera preoțească bunicul său și s-a născut mama lui, Clara. În fruntea unei numeroase delegații ministeriale și în prezența a câtorva mii de credincioși greco-catolici, prim-ministrul României, Iuliu Maniu, a participat cu emoție la eveniment, pentru că înainte cu numai o lună de zile, la 29 iulie 1929, mama lui trecuse la cele veșnice.

Din momentul în care a început să apară de sub tipar prestigioasa revistă de cultură Caiete Silvane, mi-am propus ca în fiecare an, în special în februarie, luna în care comemorăm moartea tragică a lui Iuliu Maniu, să prezint o comunicare sau prelegere științifică la Bădăcin și să public un articol în revistă, pe diverse teme inedite din viața marelui om politic.

De-a lungul timpului, nu am încercat o abordare cronologică a vieții și activității „Sfinxului de la Bădăcin”, ci am publicat, în special în revista amintită mai sus, anumite secvențe și documente inedite descoperite în arhive sau alte surse documentare.

În momentul în care am decis să elaborez prezentul volum, am încercat să studiez anumite tematici care să vină în completarea celor publicate până atunci, tocmai pentru a da o anumită coerență, structură cronologică și tematică lucrării. Astfel, în mod normal, volumul debutează cu familia din care provine Iuliu Maniu, copilăria și formarea lui profesională. De asemenea, participarea la Marele Război, surprinsă magistral de către Octavian Goga, într-un articol de presă.

După realizarea Marii Uniri, Iuliu Maniu a îndeplinit, cu mare răspundere şi devotament, funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent şi s-a preocupat de recunoaşterea internaţională a Unirii. A fost în permanenţă informat de către prietenul şi colaboratorul său, Alexandru Vaida-Voevod, în legătură cu mersul tratativelor de pace de la Paris.

Foarte multe articole din prezentul volum fac referire la implicarea lui Iuliu Maniu în vâltoarea luptelor politice din perioada interbelică. De asemenea, la încercările lui de a salva fragila democrație interbelică, în fața tendințelor dictatoriale ale regelui Carol al II-lea, apoi ale generalului Ion Antonescu, și de a scoate țara din război, crezând cu tărie în victoria anglo-americanilor în fața Germaniei hitleriste.

Din documentele păstrate la Arhivele Naționale, în fondurile Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Grigore Gafencu, reies eforturile marelui om politic sălăjean de a recupera provinciile răpite României în vara anului 1940 și de a fi recunoscute la Conferința de Pace de la Paris. Totodată, a luptat din toate puterile pentru a păstra regimul democratic în România, opunându-se, chiar cu prețul vieții, transformării țării într-o republică sovietică.

Am încheiat volumul cu câteva discursuri parlamentare, marea majoritate inedite, pe care Iuliu Maniu le-a rostit în forul legislativ al țării și declarațiile la care a fost supus chiar din ziua arestării, 14 iulie 1947, deși se afla bolnav, la sanatoriu, până în toamna anului 1947, când i s-a intentat un proces tipic stalinist.

După cum se poate observa din referințele bibliografice, baza documentară a lucrării este una foarte vastă, pornind de la bibliografia edită, documente edite, periodice, până la documente inedite descoperite în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale din Cluj și Zalău. O valoare inestimabilă pentru documentarea prezentului volum și a altor lucrări le-au constituit interviurile de istorie orală realizate cu distinsele surori ale Seniorului Corneliu Coposu, Flavia Coposu-Bălescu și Rodica Coposu, care l-au cunoscut personal pe Iuliu Maniu.

La final, se cuvin aduse mulțumiri celor care au făcut posibilă apariția acestui volum. Mulţumirile noastre se îndreaptă spre conducerea arhivelor din Zalău, Cluj și București, în special arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care ne-a pus la dispoziţie spre studiere documentele arhivistice solicitate. De asemenea, mulţumim conducerii revistei Caiete Silvane, în coloanele căreia am publicat marea majoritate a articolelor științifice cuprinse în prezentul volum, conducerii Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău. Nu în ultimul rând, mulţumirile noastre se îndreaptă spre conducerea Editurii Școlii Ardelene, care a dat dovadă încă o dată de un înalt profesionalism.

Note:

1 Subliniem acest lucru pentru că multe persoane, chiar și istorici avizați, afirmă că Iuliu Maniu s-a născut la Bădăcin.

2 Este vorba despre volumul Marin Pop, Personalități sălăjene, din generația Marii Uniri, Cluj-Napoca, Editura Argonaut și Editura Mega, 2018.

Cuvânt înainte la volumul lui Marin Pop, „Iuliu Maniu – Sfinxul de la Bădăcin”, în curs de apariție la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, sub egida Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.