Sambata,13 Martie 2010
Semne duhovnicestiDaniel HOBLEA La o prima vedere – superficiala, asadar – si doar, evident, daca ti-ai pierdut credinta dupa supradoza de modernitate (comunista vs. capitalista) ce ti-a fost administrata la greu, un preot iti poate parea un actor ce joaca intr-o piesa absurda, in care spectatorii nu aplauda si carora actorul, singur de obicei, in straie stranii si greoaie, le intoarce de multe ori spatele pentru a invoca o fiinta nevazuta, dar reprezentata peste tot, in fata si in spatele „scenei”, pe toti peretii, fiinta despre care o carte – Biblia – sustine ca ar fi Dumnezeu insusi (ma rog, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu si El) facut om. Ati vazut filmul Andrei Rubliov al lui Tarkovsky? E cam vechi (1960), poate, pentru gusturile unora, dar merita vazut. Cei care l-au vazut, isi amintesc, cu siguranta, urmatoarea scena: doi frati rusi isi disputau puterea. De fapt, unul dintre ei o detinea, Cneazul; celalalt, uzurpatorul, ros de invidie si ura, se aliaza cu tatarii impotriva fratelui sau. In fine, la un moment dat, in timpul Sfintei Liturghii, tatarii sparg usa catedralei in care se baricadasera o parte dintre pravoslavnici. Se intampla in orasul Vladimir, in anul 1408. Dupa macel, seful hoardei intra in catedrala pe un superb cal negru si, sub o icoana imensa a Nasterii Domnului pictata pe unul dintre pereti, are urmatorul dialog cu noul “cneaz”, cu uzurpatorul (care, totusi, isi lasase calul afara): Tatarul: “- Asculta, cneazule, cine-i femeia aceea intinsa?” Uzurpatorul: “- Nu e femeie. E Maria, Fecioara. E Nasterea lui Hristos”. Tatarul: “- Si cine-i in cutie?”. Uzurpatorul: “- Hristos, Fiul ei”. Tatarul (razand): “- Cum poate fi virgina daca are un copil? Bine se spune ca in Rusia ta multe lucruri ciudate se pot intampla…” (Dupa o lunga tacere a uzurpatorului) Tatarul: “- Interesant!”. Inepuizabile interpretarile acestei scene… Parca in jurul ei se invart mii de carti, scrise sau nescrise. De ce aceasta introducere? Pentru ca multora dintre noi, din pacate, tot ce tine de credinta, de religie, de biserica, de spiritualitate a ajuns sa ni se para doar… interesant (sau chiar absurd, in conditiile aratate la inceput). Nu vital, mai mult chiar decat hrana trupului, nu, ci interesant … Daca in Occident, conform multor marturii, bisericile, in majoritatea lor, au fost reduse la stadiul de centre turistice “bantuite” de fotografi, incat intelectualii occidentali vorbesc in cazul sau, nu de azi de ieri, despre o “societate post-crestina”, la noi, din fericire, lucrurile nu stau… inca, asa. Imi spunea un preot ortodox ca un preot anglican, asistand la o liturghie ortodoxa in Zalau, a ramas mut de uimire vazand numarul credinciosilor din biserica. Si asta intr-o duminica netrecuta cu rosu in calendar… Sigur, unora, argumentul statistic ce tine de numarul celor ce merg la biserica nu li se va parea relevant in ceea ce priveste starea spirituala reala a oamenilor. Pe de alta parte, insa, te poti intreba pe buna dreptate: ce mai cauta atata amar de lume la biserica daca s-a instrainat, cum spun unii, de cele sfinte? Fireste, se pot da multe raspunsuri la aceasta intrebare, care de care mai… interesante. In ciuda oricarui scepticism, sa nu ne pierdem, prin urmare, nadejdea! Caci semne ale rezistentei spirituale la incercarile acestui veac – semne duhohnicesti – gasim, la noi, destule… Daca stim si vrem sa le vedem cu adevarat. Privind si numai aproape de noi, foarte aproape chiar, semnalam cu bucurie, in acest sens, faptul ca Episcopia Salajului are o editura: Credinta si Viata in Hristos. Insa – si o spun cu o umbra de intristare – poate nu as fi aflat degraba de existenta acestei edituri daca, un prieten de-al meu din copilarie, Trandafir Vid (actualmente preot paroh in Treznea), nu si-ar fi publicat aici o carte deosebita, intitulata De dragul pacatosilor (incercari de versificare a Patericului). O carte de acest gen este ea insasi un semn duhovnicesc, o marturie imbucuratoare a faptului ca, desi impovarat de grijile supravietuirii trupesti, crestinul secolului XXI mai poate sa spuna sincer: Sunt insetat de Dumnezeu! Si apoi, in reculegere si tacere, sa I se inchine… Despre ce anume reprezinta Patericul pentru crestini (pretuit, in mediile monahale mai aspre, imediat dupa Sfanta Scriptura) si ce a incercat Parintele Trandafir Vid in De dragul pacatosilor – carte aparuta in 2009, cu binecuvantarea Preasfintiei Sale dr. Petroniu Florea, Episcopul Salajului – a scris cu pricepere si acuratete, in prefata ei, Pr. lect. dr. Gabriel-Viorel Gardan (cititorilor mai curiosi le recomandam comentariile lui Cristian Badilita din introducerea la editia din 2003 a Patericului, aparuta la Polirom). Motivatia scrierii sale ne-o dezvaluie, cu smerenie, autorul, intr-un scurt Cuvant de sfarsit, din care spicuim: “Am incercat numai sa dau forma de rima, ici-colo. Pentru ca noua, pacatosilor, care nu avem atata sete incat sa trecem dincolo de arhaic, Patericul sa ne fie mai accesibil si mai usor de retinut prin ritm si vers. Da… am facut asta de dragul pacatosilor. Asa mi-as numi eu putina osteneala: De dragul pacatosilor…” Cititorii iubitori de duhovnicie vor cauta, cu siguranta, aceasta carte… Caci e mare seceta in pustiul acestei lumi si sunt putine fantani neotravite. De dragul pacatosilor, Parinte Trandafir Vid, roaga-te si pentru noi…. Daniel HOBLEA
Categorii
Actualitate
Literatura
Interviu
Istorie
Estetica imaginarului
Texte & studii traditionale
Ethnos
Folclor
Dezbaterile Caiete Silvane
Mass Media
Cenaclul Silvania
Cronica literara - Aparitii editoriale
Suplimentele Caiete Silvane
Poesis
Cybercultura
Proza
Teatru
Ce-i de facut
Cronici
Monografii
Zilele revistei Caiete Silvane
Eseu
Universitaria
Reportaj
ON LINE
Arhiva
Stiri
Cauta articol dupa cuvinte din titlu
Newsletter
Linkuri utile
Asociatia Jurnalistilor din Salaj