Vei luci, bland Viflaim, cand va fi sa nu mai fim ? (Gheorghe Tomozei - Felurite petreceri) In ultimii ani, tot mai multi romani s-au dus sa lucreze in Spania si, cand au revenit acasa, si-au povestit pataniile si impresiile. In Peninsula Iberica, multe obiceiuri sunt cu totul diferite de cele de la noi. Sa luam de exemplu Craciunul. Spaniolii nu pun copiilor cadouri sub bradut, nu le strecoara in sosetele atarnate de semineu sau in cizmulitele puse in fereastra. Ei asteapta Boboteaza si Inchinarea Magilor de la Rasarit ca sa le daruiasca celor mici dulciuri si jucarii. Daca l-as fi citit cu mai multa atentie pe Alejo Carpentier, n-as fi sarit in romanul „Recursul la metoda” peste savuroasele randuri despre misteriosul Santiclo (nume parodizat, obtinut prin distorsionarea englezescului Santa Claus), un personaj dubios, la fel rosu ca steagul partidului comunist, „care venea sa aduca jucarii copiilor cu treisprezece zile inainte ca Cei Trei Magi - cum se intamplase intotdeauna aici - sa se ocupe de treaba aceasta”. Se crede ca inteleptii veniti s-o felicite pe Maica Sfanta si sa se inchine Pruncului au fost Baltazar, Gaspar si Melchior. Potrivit Evangheliei dupa Matei, ei au ajuns in Bethlehem via Ierusalim, indrumati de o stea foarte stralucitoare. Noul Testament nu precizeaza numarul lor, nici de unde au venit, dar traditia sustine ca ei proveneau din Mesopotamia, din Persia si din Etiopia. Baltazar sau Boldisar este un vechi nume de origine asiro-babiloneeana si inseamna „Baal sa-l apere pe rege”. Gaspar ar fi putut sa fie iranian, iar Melchior din tara de unde, doua milenii mai tarziu, jamaicanii de culoare au importat cultul rastafari, al carui profet reggae a fost cantaretul Bob Marley. Gasindu-l pe „regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut” (Matei 2:2) in ieslea din pestera amenajata ca si grajd, magii L-au adorat si I-au daruit aur (simbol al regalitatii), tamaie (odor rezervat sacrificiilor intru cinstirea lui Dumnezeu) si smirna (repezentand suferinta si moartea). Evanghelia ne povesteste ca, dupa vizita la Sfanta Familie, inteleptii au fost avertizati in vis ca intentiile regelui Irod (Herodes cel Mare) nu sunt cele mai cinstite si s-au intors „in tara lor” pe alta cale. Unde s-au dus? Marco Polo ne da un raspuns in „Milionul” sau: „In Persia se afla orasul Sabba (Sava), din care au plecat cei trei crai care l-au slavit pe Cristos cand s-a nascut. In acest oras sunt ingropati in mormant frumos cei trei crai care se pastreaza asa de intregi, incat nici parul nu le-a cazut. Unul se numeste Baltazar, altul Melchior si altul Gaspar. Messer Marco intreba de multe ori in oras despre cei trei crai, dar nimeni nu stia altceva decat ca erau ingropati din vremurile vechi.” O alta traditie, notata de calugarul carmelit Johannes von Hildesheim, sustine ca ei au fost botezati de Apostolul Toma in India, unde au fost ingropati in 54 A.D. Moastele lor au fost aduse la Constantinopole de Sfanta Elena, mama lui Constantin cel Mare, de unde au ajuns la Milano, iar apoi la Köln, unde se afla si in prezent. Sa observam cum calatorul venetian ii numeste „crai” pe „magi”, adica „regi”, obicei deja incetatenit in Europa de dupa anul 1000, vreme cand intreg continentul era adesea bantuit de epidemii, cele mai cumplite fiind cele de ciuma bubonica. Lumea credea ca bolile sunt provocate de vrajitori si se temea de ei, deci nu era deloc potrivit sa se vorbeasca despre „Magii de la Rasarit” (vezi Jean Delumeau, „Frica in Occident”), asa ca, daca initiatii astrologi tot erau bogati si distinsi, au fost avansati post-mortem ca suverani. Intr-un fel, faptul ca au fost primiti de Irod sugereaza ca erau egali in rang. Totusi, daca ei erau domnitori si stapaneau regiuni intinse dintr-o parte a lumii vesnic afectata de conflicte, „regii” n-ar fi putut sa-si paraseasca tarile ca sa porneasca intr-o calatorie care cu siguranta a durat mai multe luni, chiar daca au mers calare. Referitor la incertitudinea care planeaza si azi cu referire la numarul inteleptilor veniti „la Viflaim”, merita sa citam un episod comic, relatat in romanul „Cismigiu & Comp.” de Grigore Bajenaru. Rugat cu multa bunavointa de catre Napoleon Cretu, profesorul de italiana, sa comenteze la alegere o opera literara, elevul Puiu Maximilian a ales poezia „Il Cinque Maggio” de Alessandro Manzoni, opera scrisa la moartea lui Napoleon (5 mai 1821). - Perfect! s-a entuziasmat dascalul. E o poezie frumoasa, care imi place si mie foarte mult! Vrei sa-mi spui ce insemneaza „cinque Maggio”? - Da, dom' profesor - raspunse elevul foarte convins de usurinta intrebarii, pe care o considera cu totul inutila, intrucat traducerea titlului ii parea evidenta. „Cinque Maggio” insemneaza „Cei cinci magi”! Spre deosebire de obiceiurile ortodoxe, de Boboteaza preotii catolici nu numai ca sfintesc casa credinciosilor, ci in plus scriu cu creta pe usa de la intrare cifrele anului si initialele celor trei magi, in cazul de fata: 20 + G + M + B + 09 Actul are aceeasi menire ca si dragonii protectori ciopliti de chinezi la colturile palatelor: sa apere locuinta si sa sperie duhurile rele care ar indrazni sa patrunda in interior. In ultimii ani, au aparut abtibilduri colorate, cu textul cuvenit, care se lipesc direct pe usa. Din punct de vedere magic, ele prezinta o siguranta mult mai mare, deoarece inscriptia cu creta poate fi stearsa sau, si mai rau, sa fie rescrisa in ordine inversa, act de magie neagra, menit sa favorizeze un atac demonic (vezi Ráth-Végh István, „Doua milenii de superstitii”). Cetele de irozi, formate din copii imbracati in chip de Sfintii Iosif si Maria, ingeri, magi, pastori etc., prezinta tot mai rar in public istoria Nasterii Domnului, dar prestigiul celor trei intelepti a ramas nestirbit. Ramane doar riscul ca, datorita campaniilor publicitare ale filmelor de mare succes, numele lor sa fie schimbat in Gandalf, Merlin si Dumbledore...
Categorii